România va ocupa pentru încă doi ani (2022 - 2023), prin intermediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentată de către Daniel Armeanu, Vicepreşedinte - Sectorul Sistemului de Pensii Private, poziţia de membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"România va ocupa pentru încă doi ani (2022 - 2023), prin intermediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentată de către Daniel Armeanu, Vicepreşedinte - Sectorul Sistemului de Pensii Private, poziţia de membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS)", a informa ASF.

Organizaţia Internaţională a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private este cea mai reprezentativă organizaţie internaţională în domeniul pensiilor private, are 87 de membri şi reuneşte autorităţi de supraveghere ale sistemelor de pensii private din 77 de jurisdicţii din întreaga lume. Mai mult, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Banca Mondială participă în calitate de membri asociaţi la întrunirile IOPS.

Comitetul Executiv este principala structură de conducere, care stabileşte obiectivele organizaţiei, coordonează activitatea şi asigură gestionarea corespunzătoare a resurselor acesteia.

„Realegerea în Comitetul Executiv confirmă recunoaşterea de către membrii IOPS a interesului şi contribuţiei României, prin intermediul ASF – Sectorul Sistemului de Pensii Private, la proiectele privind elaborarea de standarde, principii şi bune practici în reglementarea şi supravegherea sistemelor de pensii private. România, reprezentată de Autoritarea de Supraveghere Financiară în calitate de membru al Comitetului Executiv, va fi implicată în consolidarea principiilor privind activitatea de reglementare şi supraveghere a sistemelor de pensii la nivel internaţional”, spune Daniel Armeanu, vicepreşedinte ASF.

Scopul principal al IOPS este de a îmbunătăţi calitatea şi eficacitatea supravegherii sistemelor de pensii private din întreaga lume.

IOPS este un organism internaţional independent, ai cărui membri sunt reprezentaţi de autorităţile responsabile cu supravegherea sistemelor de pensii private. IOPS acţionează în vederea stabilirii standardelor în ceea ce priveşte aspectele legate de supravegherea şi reglementare pensiilor, promovează cooperarea internaţională în domeniul supravegherii pensiilor, oferă un forum la nivel mondial pentru dialogul privind supravegherea sistemelor de pensii şi promovează, conduce şi facilitează cercetarea, în cooperare cu organismele internaţionale relevante.

 


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.