ROCA Industry, holdingul de materiale de construcţii listat pe piaţa AeRO a BVB, lansează primul raport de sustenabilitate şi anunţă că îşi propune să valorifice anual prin reciclare 70% din deşeurile de producţie şi să reducă emisiile de carbon cu 20% până în 2030 în companiile din portofoliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”ROCA Industry, primul holding românesc de companii de materiale de construcţii, parte din portofoliul ROCA Investments, anunţă lansarea primului Raport de Sustenabilitate, anticipând Directiva Europeană aplicabilă începând cu anul financiar 2024, privind raportarea sustenabilităţii corporative (CSRD). Holdingul are în plan dezvoltarea de produse inovatoare în companiile din portofoliu prin implementarea de practici sustenabile, având în vedere trei direcţii esenţiale: economic, social şi mediu, care să aducă plus valoare în comunităţile din care face parte. ROCA Industry îşi propune să valorifice anual prin reciclare 70% din deşeurile de producţie şi să reducă emisiile de carbon cu 20% până în 2030, dezvoltarea a minimum 4 produse fezabile pentru industria de green building, precum şi atingerea altor obiective de sustenabilitate şi guvernantă corporativă”, anunţă holdingul.

Anticipând aplicarea în România a Directivei 2022/2464/UE privind raportarea sustenabilităţii corporative, începând cu anul financiar 2024, ROCA Industry, companie listată pe piaţa AeRO a BVB, aflată în proces de tranziţie către piaţa principală, face public primul său Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2022. Acesta descrie activităţile holdingului şi ale companiilor deţinute - BICO Industries, Evolor (fost Sarcom), Eco Euro Doors şi DIAL.

”Raportul colectează date calitative cât si cantitative din cadrul companilor, cu obiectivul de a sintetiza toate elementele încadrate în politicile de sustenabilitate. Datele vor funcţiona ca un nivel de referinţă, în continuare urmând ca performanţele anuale ale holdingului să fie măsurate pornind de la datele comunicate în cadrul primului raport. Raportul setează astfel un set de standarde la nivelul industriei româneşti pentru măsurarea impactului şi a performanţelor strategiilor de sustenabilitate aplicate pe termen scurt, mediu şi lung, având în vedere cei 4 piloni specifici holdingului ROCA Industry: Business Sustenabil, Piaţă şi Produse, Resurse-Energie şi Climă, Oameni şi Comunitate”, anunţă ROCA Industry.

ROCA Industry va urmări în continuare creşterea nivelului de performanţă în companiile din portofoliu, plecând de particularităţile şi nevoile fiecăreia, şi a priorităţilor strategice precum digitalizare şi retehnologizare, optimizare şi eficienţă energetică, adaptare şi consolidare a portofoliului de produse sustenabile, extindere pe noi pieţe, securitatea la locul de muncă, dar şi alte principii specifice unui business sustenabil, orientat către generarea de valoare pe termen lung.

„Abordarea noastră de sustenabilitate nu se referă doar la activitatea de raportare, ci la o strategie complexă pe termen lung, pentru a putea genera într-adevăr competitivitate şi performanţă în industria românească. Pe fiecare pilon strategic ne-am propus obiective pe termen scurt, mediu şi lung, iar atingerea acestora va însemna următorul nivel de dezvoltare pentru industria României.  În tot acest context, listarea ROCA Industry pe piaţa principală a Bursei va reprezenta o confirmare a tuturor principiilor după care funcţionăm: performanţă, autonomie, independenţă şi competitivitate”, a declarat Ionuţ Bindea, CEO ROCA Industry.

Companiile din cadrul holdingului ROCA Industry sunt companii antreprenoriale româneşti în curs de transformare, cu fabrici şi operaţiuni în plin proces de automatizare, de eficientizare, de tranziţie către structuri de guvernanţă bine stabilite, către raportare şi monitorizare financiară performantă.

La nivel combinat, în anul 2022, ROCA Industry a înregistrat cifră de afaceri în valoare totală de 366,7 milioane lei, în creştere cu 24,6% comparativ cu anul 2021. În acelaşi timp, dezvoltarea strategică a companiilor deţinute de holdingul ROCA Industry se bazează pe sinergiile existente la nivel de grup, transfer de know-how, structuri solide de guvernanţă, abordare circulară în ceea ce priveşte activităţile din lanţul producţie, aprovizionare sau cele din pieţele de desfacere.

În procesul de tranziţie către o economie sustenabilă, alinierea companiilor din domeniul materialelor de construcţii şi industrii conexe joacă un rol esenţial, datele disponibile la nivel european aratând că 37,5% din totalul deşeurilor generate provin din industria de construcţii, demolări şi întreţinerea infrastructurii.

Datele Agenţiei Europene de Mediu indică faptul că aplicarea strategiilor circulare în domeniul construcţiilor ar putea reduce cumulativ aproximativ 650 de milioane de tone de materiale şi ar putea economisi cantităţi semnificative de CO2 până în 2050.

Analizele specifice şi Raportul de Sustenabilitate ROCA Industry 2022 a fost realizat împreună cu Denkstatt România, companie cu o experienţă la nivel european în ceea ce priveşte managementul sustenabilităţii.

ROCA Industry, listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul ROC1, este holdingul industrial deţinut de ROCA Investments. Acesta deţine direct si indirect, un număr de 7 companii – performeri în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), precum si producatorii de fibră de sticlă Terra, Europlas şi Iranga prin intermediul BICO Industries.   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.