La 31 octombrie, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la 65,347 miliarde euro, faţă de 65,015 miliarde euro la 30 septembrie, anunţă banca centrală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La 31 octombrie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 65,347 miliarde euro, faţă de 65,015 miliard euro la 30 septembrie 2025. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 5,516 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor în valoare netă de aproximativ 3 miliarde euro) şi altele; Ieşiri de 5,184 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (din care scadenţă euroobligaţiuni în sumă de aproximativ 2,110 miliarde euro); plăţi din contul Comisiei Europene şi altele”, arată datele BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 11,538 miliarde euro. 

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2025 au fost de 76,885 miliarde euro, faţă de 75,786 miliarde euro la 30 septembrie 2025.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 910 milioane euro.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.