Retailerul român de optică Lensa anunţă o creştere de 70% a cifrei de afaceri în 2022, faţă de 2021, de peste 134 de milioane de lei. Compania a împlinit 10 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 de milioane de lei în perioada mai 2013 - decembrie 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Retailerul român de optică Lensa inaugurează 10 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 de milioane de lei în perioada mai 2013 - decembrie 2022. În 2022, Lensa a consemnat o creştere a cifrei de afaceri de 70% faţă de 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 de milioane de lei”, anunţă compania.

Compania deţine un magazin online şi o reţea de 48 de showroomuri în 25 de oraşe din ţară.

Investiţiile în dezvoltarea reţelei de magazine au ajuns în prezent la circa 5,5 milioane de euro. În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune accelerată, astfel că în perioada ianuarie 2022 - aprilie 2023 compania a deschis un număr record de 33 de unităţi.

„La aniversarea a 10 ani de Lensa, ne uităm cu bucurie în spate, pentru că ştim că am reuşit să schimbăm în bine vieţile a sute de mii de români. Bilanţul aniversar arată că ne-am îndeplinit cu succes obiectivul cu care am pornit la drum la începuturi, acela de a le oferi românilor 1 milion de consultaţii gratuite. Lensa a consemnat o creştere spectaculoasă în ultimii ani în România”, a declarat Daniel Crăciun, CEO şi fondator Lensa.

În cei 10 ani de existenţă, Lensa a oferit peste 1,1 milioane de consultaţii optometrice gratuite şi a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, servind aproximativ 750.000 de clienţi.

În perioada 2 mai - 6 iunie, Lensa aniversează 10 ani de existenţă cu o campanie de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, disponibilă atât pe Lensa.ro, cât şi în magazine.

Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, care după 10 ani de existenţă s-a poziţionat între cei mai mari jucători pe piaţa de optică din România. În prezent, compania deţine 48 de showroomuri în 25 de oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş, Arad, Oradea, Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, Târgovişte, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Baloteşti, Slatina, Sfântu Gheorghe, Bârlad.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.