Sindicatele din Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti consideră că afirmaţia vicepremierului Dragoş Anastasiu că „în România un aeroport are nevoie de 1400 de angajaţi pentru ceea ce în alte ţări fac 800” este „o comparaţie superficială, care ignoră contextul specific fiecărei structuri organizaţionale, al nivelului de externalizare şi al standardelor de siguranţă şi securitate”. Potrivit sindicaliştilor, generalizarea „simplistă” este „nu doar nedreaptă, ci şi periculoasă”, iar comparaţia cu un aeroport singular din altă ţară fără a menţiona „diferenţa fundamentală” faţă de CNAB, care administrează două aeroporturi internaţionale cu „milioane de pasageri anual”, este „o manipulare ce poate ascunde alte interese”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În multe aeroporturi europene, o mare parte din activităţi sunt externalizate către firme private, reducând numărul «oficial» de angajaţi, dar nu volumul de muncă. În schimb, în România, multe servicii sunt gestionate intern, ceea ce explică diferenţa numerică. Mai mult, munca în aeroport nu este una obişnuită - este despre siguranţă, precizie, responsabilitate maximă. Nu poate fi redusă la un simplu calcul de productivitate”, afirmă liderii sindicaliştii SCAB într-un comunicat de presă.

Aceştia consideră că să generalizezi, pe baza unui indicator simplist, fără să iei în calcul legislaţia naţională, condiţiile de muncă, cerinţele impuse de instituţii internaţionale sau nevoia reală din teren este „nu doar nedrept, ci şi periculos”. 

„Un astfel de discurs alimentează o naraţiune falsă despre «bugetarii leneşi» şi pregăteşte terenul pentru măsuri brutale de austeritate, fără o analiză reală de impact”, arată sindicaliştii.

Potrivit sursei citate, afirmaţia vicepremierului este „şi inexactă”, în contextul în care Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, singura la care „putea face referire”, administrează două aeroporturi internaţionale, nu unul - Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa). 

„Să compari un sistem complex, care deserveşte milioane de pasageri anual, cu un aeroport singular din altă ţară, fără să menţionezi această diferenţă fundamentală, considerăm că este o manipulare care poate ascunde alte interese. Mai mult, activitatea se desfăşoară în regim permanent 24/7, având un grad ridicat de complexitate operaţională, risc şi responsabilitate. Personalul CNAB acoperă toate serviciile: operaţional, comercial, întreţinere, siguranţă şi securitate, servicii medicale, salvare şi stingere incendii, asistenţă pasageri, handling, infrastructură critică etc — lucruri care, în alte ţări, sunt împărţite de cele mai multe ori între mai mulţi operatori economici”, explică sindicaliştii.

În acest context, ei consideră comparaţia „nu doar inechitabilă”, dar care „ascunde şi intenţia clară de a decredibiliza compania”, în pregătirea unor măsuri de austeritate şi restructurare. 

„Aceste afirmaţii nu sunt despre eficienţă, ci despre control şi imagine publică”, punctează sindicatele din CNAB.

Potrivit sursei citate, numărul optim de angajaţi într-un aeroport este influenţat de o serie de factori esenţiali, precum tipul de trafic (de exemplu, pasageri în tranzit vs. zboruri punctuale), complexitatea infrastructurii (terminal unic sau multiple, cargo, aviaţie generală etc.), nivelul de automatizare şi tehnologizare, standardele de securitate şi reglementările internaţionale, sezonalitatea traficului şi nevoia de personal suplimentar, dimensiunea fizică a aeroportului, modul de organizare a serviciilor (externalizare vs. personal intern).

„Productivitatea generală a muncii în România, nominală per angajat este de aproximativ 12.900 Euro adică 71,8% din media europeană, conform Eurostat, în timp ce în aeroporturile din exemplele domnului vicepremier productivitatea pe angajat în 2024 a fost de aproape 200 mii de Euro pe an depăşind de 4,2 ori valoarea medie europeană”, arată sursa citată. 

Sindicatele din CNAB precizează că nu vor accepta „stigmatizarea angajaţilor prin comparaţii superficiale”. 

În loc de atacuri la adresa celor care muncesc zi de zi pentru siguranţa pasagerilor şi buna funcţionare a infrastructurii aeroportuare, cerem o analiză obiectivă, realizată cu experţi reali din domeniu. Suntem deschişi dialogului, dar nu vom tolera concluzii pripite în numele unei «reforme» fără fundamente tehnice. E uşor să reduci cifrele pe hârtie - greu e să ţii în picioare un sistem complex, sigur şi funcţional”, se mai arată în comunicatul citat, semnat de liderul SCAB Ştefan Mladin.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat, marţi, că 266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii. El a precizat că pe această listă se află companii precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica, Metrorex, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA. El a mai remarcat că avem o problemă legată de performanţă.

”Avem o problemă legată de performanţă, vă dau un singur exemplu cum putem să evaluăm acest lucru în nişte aeroporturi. Şi ne-am uitat la numărul de pasageri care trec prin acele aeroporturi prin Europa şi am comparat cu România. Şi vreau să vă spun că din această comparaţie vedem că la numărul pe care noi îl avem în România, sigur, nu vreau sa nominalizez, dar la diverse aeroporturi se poate cu mult mai puţin personal. O singură cifră, la noi 1.400 de oameni, într-unul dintre aeroporturi, în alte părţi, acelaşi număr de pasageri care trec pe acolo, 800 de oamene. În alt aeroport, 780 de oameni. Deci asta este o problemă care ţine de performanţă. Nu numai de ce se întâmplă la Comitetul Executiv sau la Consiliul de Administraţie, ci ceea ce înseamnă şi performanţa angajaţilor”, a afirmat vicepremierul Anastasiu. 

”Vrem să punem un accent şi pe calitatea serviciilor pe care companiile le acordă clienţilor, clienţi interni, clienţi externi, şi să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pe această noţiune de calitatea serviciilor, de satisfacţia clientului, pentru că, de fapt, de acolo vin bani. Propunem criterii mai stricte pentru experţi independenţi care fac recrutarea, în aşa fel încât să profesionalizăm acest proces”, a mai menţionat Anastasiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.