Companiile de stat din energie au fost mulţi ani abuzate politic şi deprofesionalizate, a declarat vineri, pentru News.ro, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, care consideră că “sistemul de guvernanţă deficitar” reprezintă vulnerabilitatea majoră a sistemului energetic românesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sistemul energetic românesc are o vulnerabilitate majoră: un sistem de guvernanţă deficitar. Sunt prea mule instituţii care se ocupă de energie, ale căror atribuţii se suprapun”, a spus Nicolescu, care va oferi mai multe detalii pe 7 iunie, la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro.

Fostul ministru consideră că aceste instituţii nu pot, în acest moment, să ofere un o viziune strategică clară pe termen mediu şi lung, dar nici predictibilitate şi încredere pe termen scurt.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“În plus, companiile de stat au fost mulţi ani abuzate politic şi deprofesionalizate, iar investitorii privaţi suferă din cauza lipsei de claritate a ceea ce România doreşte să facă în sector", a spus Răzvan Nicolescu, în prezent executive lead advisor la Deloitte România.

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, va participa la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro pe 7 iunie, la Hotel Sheraton, sala Arizona&Colorado, de la ora 9.30.

Aceasta este prima conferinţă organizată de către News.ro şi deschide seria unor evenimente pe teme de actualitate din diverse domenii, pe care redacţia agenţiei de presă le propune factorilor de decizie din instituţii şi corporaţii, consultanţilor şi avocaţilor, precum şi publicului interesat să fie la curent cu evoluţia evenimentelor din jurul nostru.

La conferinţa ”In the News. Energy” vor lua parte, alături de fostul ministru al Energiei, actualul ministru de resort, Victor Grigorescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, precum şi directori şi preşedinţi ai principalilor jucători din domeniul energiei.

Ei vor dezbate teme precum strategia energetică a României (stadiul elaborării şi foaia de parcurs, principii şi complementaritate cu Uniunea Energetică Europeană), strategiile de dezvoltare ale companiilor din domeniul energetic, efectele legislaţiei în vigoare asupra pieţei de profil, preţul energiei, investiţii în domeniu, liberalizarea pieţei de energie, alternative la sursele convenţionale, scăderea preţului petrolului şi influenţa asupra companiilor, taxele pe carburanţi şi influenţa lor asupra vânzărilor, planuri de finanţare în industrie.

De asemenea, vorbitorii vor răspunde întrebărilor din partea audienţei – peste 150 de reprezentanţi din rândul autorităţilor de rang înalt, reprezentanţi ai BVB, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului şi petrolului, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare, reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători, avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri.

Programul detaliat al conferinţei poate fi consultat la https://evenimente.news.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.