O companie din cinci, din România, nu au auzit până în prezent de Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR), deşi a rămas o zi până la implementarea acestor norme, potrivit noului Raport European privind Plăţile, realizat de Intrum şi publicat joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

GDPR a fost conceput de Uniunea Europeană (UE) în scopul protejării datelor personale ale cetăţenilor din statele membre. Implementarea lui este obligatorie pentru toate companiile care gestionează date personale ale cetăţenilor din UE până cel târziu în data de 25 mai.

Însă, 21% dintre companiile din România anticipează că implementarea normelor GDPR va afecta comportamentul de plată, potrivit raportului.

”Media la nivel European în ceea ce priveşte acest subiect este de doar 14%, iar România se află pe locul doi din punct de vedere al procentajului, fiind depăşită pe acest subiect doar de Marea Britanie, aceasta din urmă înregistrând 31 de procente în rândul companiilor care anticipează un impact crescut al GDPR în comportamentul de plată”, se arată în raport.

Chiar dacă IMM-urile şi corporaţiile din România se aşteaptă la influenţe serioase din partea GDPR, acestea sunt optimiste în ceea ce priveşte impactul măsurilor legislative asupra mediului de afaceri.

”Media la nivel European atunci cand vine vorba despre optimismul companiilor referior la efectele GDPR este de doar 8%, pe când în România se ridică la 19%. În rest, 23% dintre companiile româneşti intervievate declară că GDPR nu va avea impact asupra afacerilor, 10% dintre acestea sunt pesimiste şi previzionează un impact negativ iar 20% dintre companii declară că nu mai au auzit de GDPR până acum”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte sumele alocate de către companiile din România pentru implementarea GDPR, 15% dintre acestea spun ca au investit între 1 – 1.000 euro iar 8% între 1.000 – 50.000 euro. Restul de 77% dintre companiile intervievate au declarat fie că nu au avut costuri de implementare GDPR, fie că nu le cunosc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.