Fiscul a anunţat peste 300 de persoane, printr-o notificare trimisă la domiciliu, că veniturile pe care le-au obţinut în perioada 2011-2013 le sunt verificate de către inspectori, pentru ca instituţia să-şi lămurească anumite neconcordanţe cu sumele declarate statului spre impozitare. Pe lista acestor persoane, aflată în posesia Profit.ro, se află, printre alţii, sportivi, cântăreţi de muzică populară, vedete din show-business, redutabili oameni de afaceri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea a început în mandatul fostului preşedinte al Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) Gelu Ştefan Diaconu. Notificările au fost transmise după ce ANAF a început, anul trecut, verificarea a 313 persoane fizice cu venituri mari, care, în accepţiunea instituţiei, prezintă un risc fiscal, dintr-un total de 14,3 milioane persoane cu venituri impozabile în România, notează Profit.ro.

Celor luaţi în calcul pentru verificare li s-au aplicat patru filtre. Primul i-a vizat pe cei care au cheltuieli semnificative sau depozite anuale mai mari de 150.000 de lei, eşantionul fiind de 295.253 persoane fizice. Al doilea a urmărit veniturile personale declarate în perioada recentă (2011-2013, ţinându-se cont şi de eventualele venituri declarate în perioada anterioară, până la nivelul anului 2006), cheltuielile personale şi creşterea valorii patrimoniului (achiziţii de locuinţe şi terenuri, constituiri de depozite bancare, împrumuturi către firme, achiziţii de autovehicule, nave şi aeronave), în urma acestei analize, pentru verificări fiindpăstrate 132.246 persoane fizice cu o diferenţă între veniturile estimate şi cele declarate mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Al treilea filtru a presupus determinarea cazurilor semnificative, respectiv cu un risc anual de nedeclarare mai mare de 1 milion de lei (circa 220.000 euro) în oricare dintre anii 2011-2013, achiziţii de proprietăţi imobiliare în 2011-2013 de minimum 700.000 lei (circa 150.000 euro), achiziţii de autoturisme în valoare însumată de minimum 350.000 lei (circa 75.000 euro) între 2011-2013, rămânând în analiză 5.884 persoane, scrie sursa citată

Al patrulea filtru a fost pentru determinarea posibilităţii de acoperire a riscului între rude, cu identificarea rudelor de până la gradul II, verificarea veniturilor declarate semnificative ale soţilor care ar putea compensa sau diminua riscurile calculate, verificarea apartenenţei la grupul de risc a persoanelor aflate în diverse grade de rudenie. Au fost eliminate 1.161 persoane pentru care riscul de nedeclarare de peste 1 milion lei era acoperit de veniturile soţilor şi au mai rămas în analiză 4.723 contribuabili cu grad ridicat de risc fiscal.

Practic, 7.879 contribuabili au fost propuşi pentru verificare amănunţită, împărţiţi în patru grupe: patron bogat de firmă săracă (deţin un patrimoniu semnificativ - case, maşini, împrumuturi către firme - care nu corespunde cu veniturile declarate, mult mai mici), persoane cu patrimoniu semnificativ, dar fără activităţi economice cunoscute (în cazul cărora există posibilitatea ca persoanele să obţină venituri din activităţi legale, dar nedeclarate, fie din activităţi ilegale precum cămătărie, trafic de persoane), persoane cu venituri volatile (caracterizate prin faptul că în domeniile lor de activitate - showbiz - veniturile sunt volatile şi provin inclusiv din exploatarea comercială a dreptului de imagine, din participarea la evenimente, fără să existe un contract permanent care să permită urmărirea veniturilor) şi alte persoane care nu au intrat în aceste trei categorii, dar prezintă riscuri semnificative, transmite Profit.ro.

Au fost selectaţi 5.399 contribuabili pentru prima serie de verificări şi au fost aleşi primii 60 de inspectori care să se ocupe exclusiv de acest program. Lor le-au fost alocate 313 cazuri pentru prima etapă, cea de verificare fiscală prealabilă documentară.

Profit.ro explică decizia de a nu divulga numele persoanelor aflate în listă prin faptul că nu a dorit să inducă suspiciuni cu privire la persoanele verificate şi a nu le afecta astfel afacerile, având în vedere stadiul în care se află verificările ANAF. Sursa citată invocă situaţia unuia dintre cei aflaţi în listă, "un pugilist care a adus faimă României", pe care Fiscul l-a solicitat să explice de unde provine o anumită diferenţă între venitul obţinut şi cel declarat, verificările neconducând la vreo decizie de impunere a unor sume de plată, astfel că sportivul nu se va face vinovat de nimic.

Pe lista celor care au fost notificaţi de ANAF se află, conform Profit.ro, "unul dintre cei mai importanţi boxeri ai României, două vedete, dintre care una cu un onorariu extrem de ridicat, prezente în numeroase show-uri TV, doi interpreţi de muzică populară din judeţul Mehedinţi, respectiv din judeţul Cluj, soţia unui cântăreţ de manele din Ilfov, pe numele căreia respectiva persoană şi-a trecut mare parte din avere, precum şi impresarul unora dintre cele mai cunoscute vedete". Toţi deţin mai multe imobile, terenuri, maşini de lux şi depozite bancare în euro şi lei.

În ceea ce priveşte oamenii de afaceri, Profit.ro indică "deţinătorul unui mare centru comercial din Cluj-Napoca, trei oameni de afaceri din sud-estul ţării implicaţi în producţia alcoolului, trei hotelieri din Călăraşi, Braşov şi Târgu Mureş, ca şi proprietarii unor reţele importante de clinici medicale şi farmacii".

"Au mai fost incluşi pe listă fondatorul unui lanţ vechi şi foarte cunoscut de restaurante, dar şi un trader privat de top din energie, precum şi un om de afaceri din industria aurului", mai scrie sursa citată, care menţionează şi că "într-un judeţ din nordul ţării, Fiscul verifică veniturile unui mare dezvoltator imobiliar, cu o avere de zeci de milioane de euro".

De asemenea, inspectorii Fiscului îi verifică şi pe copiii unor oameni de afaceri de succes din domeniul industriei de alcool, pieţei alimentare, medicale sau ai unor foşti demnitari, unii dintre aceşti oameni de afaceri fiind condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Un întreprinzător care şi-a asumat finanţarea unei echipe de fotbal din liga a 3-a este la rândul său verificat de Fisc.

Notificări au mai primit, tot strict ca persoană fizică, şi "oameni de afaceri care au investit în parcuri solare sau marmură şi granit în Braşov, în materiale de construcţie din lemn în Harghita, în produse lactate în Argeş, în electricitate în Baia Mare, în energie eoliană în Constanţa, în operaţiuni piscicole în Tulcea, în produse din carne în Bacău, în operaţiuni de construcţii în Suceava".

De pe lista ANAF nu lipsesc nici politicieni, mai scrie Profit.ro, fiind verificaţi "un fost prim-vicepreşedinte al unei organizaţii locale PDL, un fost consilier local şi vicepreşedinte de organizaţie locală a PNL, un consilier local din Constanţa şi un altul din Urziceni, un consul onorific al României în Africa, dar şi rudele unui fost şef de agenţie guvernamentală, agenţie care a declanşat mari scandaluri pe scena politică".

În cadrul acestui tip de verificare, ANAF solicită extrase de cont de la bănci, date privind proprietăţile imobiliare de la Oficiul de Cadastru, contracte de la notari privind bunuri, valori sau tranzacţii, precum şi date de la direcţiile de impozite şi taxe locale, direcţia de înmatriculări vehicule, registrul naval şi cel aeronautic, dar şi de la persoanele fizice şi firmele care au avut relaţii economice sau juridice cu cei verificaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.