Producătorii auto germani vor rechema 630.000 de automobile Porsche, Volkswagen Opel, Audi şi Mercedes, pentru remedierea neregulilor legate de softurile care controlează nivelul emisiilor, a declarat vineri un oficial guvernamental din Germania, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul unei investigaţii ample legată de nivelul ridicat al emisiilor de oxid de nitrogen ale motoarelor diesel, care sunt periculoase pentru sănătate, guvernul german a ordonat testarea unei game largi de vehicule, în urma cărora s-a constatat că numai Volkswagen a instalat softuri ilegale pentru manipularea testelor.

Campania de rechemare are rolul să asigure că este redus riscul ca producătorii să deconecteze sistemele de tratare a emisiilor în anumite situaţii, a explicat oficialul.

Grupul Daimler, de exemplu, este acuzat într-un proces intentat de clienţi din SUA că încalcă standardele americane privind noxele, cu un dispozitiv care închide controlul emisiilor la unele dintre vehiculele diesel, în cazul unor temperaturi scăzute.

În acest fel, vehicule promovate ca fiind nepoluante ar emite un nivel ridicat de noxe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.