Preţurile de consum din Statele Unite au crescut în luna mai cu 5%, cel mai rapid ritm din ultimii 13 ani, în condiţiile în care presiunile inflaţioniste continuă să se amplifice în economia americană, potrivit datelor publicate joi de Departamentul Muncii, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Analiştii anticipau o creştere a preţurilor de 4,7%.

Avansul preţurilor este cel mai mare după creştere de 5,3% consemnată în august 2008, înainte de declanşarea crizei financiare globale.

Cu toate că inflaţia se apropie de nivelul atins în timpul crizei financiare din 2008-2009, Rezerva Federală consideră că creşterea preţurilor este determinată de factori temporari, este atât de ridicată din cauza comparaţiei cu anul trecut şi va încetini pe parcursul anului curent.

În consecinţă, participanţii din piaţă nu se aşteaptă ca Fed să reacţioneze la datele actuale, la reuniunea comitetuluide politică monetară de săptămâna viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.