Preţurile petrolului au crescut joi, iar cel al petrolului Brent a depăşit 105 dolari pe baril pentru prima dată din 2014, după ce atacul Rusiei asupra Ucrainei a amplificat îngrijorările legate de întreruperile aprovizionării globale cu energie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rusia a lansat o invazie totală a Ucrainei pe uscat, aer şi mare, în cel mai mare atac al unui stat împotriva altuia din Europa de la al Doilea Război Mondial.

Statele Unite şi Europa au promis cele mai dure sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

”Dacă sancţiunile afectează tranzacţiile de plată, băncile ruseşti şi, eventual, asigurările care acoperă livrările de petrol şi gaze ruseşti, nu pot fi excluse întreruperi ale aprovizionării”, a spus analistul Commerzbank Carsten Fritsch.

Cel puţin trei cumpărători majori de petrol rusesc nu au putut deschide joi scrisori de credit de la băncile occidentale pentru a acoperi achiziţiile, au declarat surse pentru Reuters.

Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă global, a crescut cu 7 dolari, sau cu 7,2%, la 103,84 dolari pe baril până la ora 16:39 GMT (18:39 ora României), după ce în timpul tranzacţiilor a atins un maxim de 105,79 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 4,95 dolari, sau 5,4%, la 97,05 dolari pe baril, după ce a crescut pe parcursul zilei la 100,54 dolari pe baril. Petrolul Brent şi WTI au înregistrat cel mai mare nivel din august şi, respectiv, iulie 2014.

"Rusia este al treilea mare producător de petrol şi al doilea exportator de petrol din lume. Având în vedere stocurile scăzute şi rezervele în scădere, piaţa petrolului nu îşi poate permite întreruperi mari de aprovizionare", a declarat analistul UBS Giovanni Staunovo.

”Preocupările legate de aprovizionare pot stimula, de asemenea, activitatea de stocare a petrolului, care susţine preţurile”.

Rusia este, de asemenea, cel mai mare furnizor de gaze naturale în Europa, furnizând aproximativ 35% din necesar.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie şi aliaţii săi vor lansa un pachet masiv de sancţiuni economice împotriva Rusiei şi că Occidentul trebuie să înceteze dependenţa de petrol şi gaze ruseşti.

China a avertizat cu privire la impactul tensiunilor asupra stabilităţii pieţei energetice.

”Toate ţările care sunt cu adevărat responsabile ar trebui să ia măsuri responsabile pentru a menţine în comun securitatea energetică globală”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.