Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGU) vine cu precizări după ce, luni, patronatele din industria ospitalităţii au declarat că intenţia de a reduce pragul suprafeţei pentru obligativitatea autorizaţiei de securitate la incendiu, de la 600 mp la 200 mp, reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru HoReCa. Potrivit IGSU, proiectul de modificare a Legii nr. 307/2006 nu vizează creşterea suprafeţelor la construcţiile şi amenajările care se supun avizării/autorizării din punct de vedere al securităţii la incendiu. Pachetul legislativ subsecvent are un caracter general şi nu vizează în mod specific operatorii economici din domeniul HORECA. IGSU mai arată că informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o presupusă reducere a pragului de suprafaţă de la 600 mp la 200 mp, precum şi afirmaţiile privind un impact negativ major asupra activităţii operatorilor economici din industria ospitalităţii nu sunt conforme cu prevederile legislative aflate în analiză şi pot induce în mod eronat opinia publică şi mediul de afaceri. Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de intenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) de a reduce pragul suprafeţei pentru obligativitatea autorizaţiei de securitate la incendiu, de la 600 mp la 200 mp. Potrivit FPIOR, reglementarea reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru HoReCa în acest moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În urma apariţiei unor articole de presă şi poziţii publice ale unei organizaţii patronale din industria ospitalităţii (FPIOR) conform cărora reglementările în domeniul securităţii la incendiu ar dori „reducerea pragului de suprafaţă de la 600 mp la 200 mp” pentru obligativitatea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu şi că aceste măsuri ar afecta activitatea HORECA, aducem următoarele precizări oficiale şi corecte:
Modificările legislative aflate în discuţie vizează Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi actele normative subsecvente au ca obiectiv principal reconsiderarea obligaţiilor care revin proiectanţilor, beneficiarilor şi a persoanelor de specialitate care îndeplinesc atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor (cadru tehnic angajat special sau persoane fizice/juridice autorizate să îndeplinească atribuţii de cadru tehnic), facilitarea demarării investiţiilor, eficientizarea şi flexibilizarea procedurilor interne de analiză şi, printre altele, simplificarea şi digitalizarea integrală a procedurilor de avizare şi autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu, reducerea termenelor de analiză a documentaţiilor şi nu în ultimul rând asigurarea posibilităţii de informare a cetăţenilor asupra riscului şi creşterea siguranţei în zona privată a cetăţeanului”, subliniază IGSU.

Proiectul de modificare a Legii nr. 307/2006 nu vizează creşterea suprafeţelor la construcţiile şi amenajările care se supun avizării/autorizării din punct de vedere al securităţii la incendiu.

”Pachetul legislativ subsecvent are un caracter general şi nu vizează în mod specific operatorii economici din domeniul HORECA. Mai mult, în ceea ce priveşte procedura de avizare pe linia securităţii la incendiu, noile reglementări propuse prevăd criterii de suprafaţă mai mari (nu mai mici, aşa cum sunt prevăzute în comunicarea organizaţiei patronale) decât cele aplicabile în prezent, fapt care va conduce, în mod real, la diminuarea numărului de construcţii supuse avizării. Criteriile pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru aceste categorii de construcţii se menţin. În acest context, informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o presupusă reducere a pragului de suprafaţă de la 600 mp la 200 mp, precum şi afirmaţiile privind un impact negativ major asupra activităţii operatorilor economici din industria ospitalităţii nu sunt conforme cu prevederile legislative aflate în analiză şi pot induce în mod eronat opinia publică şi mediul de afaceri”, precizează IGSU.

Instituţia menţionează că îşi reafirmă angajamentul pentru un dialog deschis şi constructiv cu mediul economic şi cu toţi actorii interesaţi, în vederea asigurării unui cadru legislativ echilibrat, care să garanteze atât siguranţa cetăţenilor, cât şi desfăşurarea activităţilor economice în condiţii predictibile şi corecte.

”Reamintim faptul că la acest moment pachetul cu modificările legislative se află în dezbatere şi analiză”, mai arată IGSU.

Potrivit FPIOR, reducerea pragului la 200 mp ar pune în dificultate aproape toate locaţiile HoReCa din centrele istorice ale marilor oraşe. Aceste zone atrag cea mai mare parte a turiştilor străini, iar existenţa restaurantelor, cafenelelor şi barurilor este esenţială pentru păstrarea atractivităţii lor economice.

”Fără HoReCa, centrele istorice îşi pierd funcţionalitatea, fluxul turistic scade, iar clădirile rămân fără destinaţie, deci fără întreţinere. În loc să producă venituri, acestea vor genera pierderi pentru oraşe şi pentru proprietarii lor”, precizează FPIOR.

Industria ospitalitatii avertizează că lipsa de organizare a autorităţilor a devenit o piedică reală în calea conformării.

„Am avut o locaţie închisă timp de opt luni, în care am investit peste 600.000 de euro pentru a respecta cerinţele ISU. Întârzierea nu a venit din partea noastră, ci din lipsa unui caiet de sarcini clar şi din schimbările de abordare din partea autorităţilor. Dacă vrem rezultate, avem nevoie de reguli aplicabile, nu de măsuri care paralizează centrele istorice şi turismul”, spune Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR.

Acesta subliniază că obiectivul FPIOR este siguranţă pentru clienţi şi angajaţi, dar şi un cadru de lucru coerent, predictibil şi sustenabil pentru industria ospitalităţii.

Reprezentanţii federaţiei spun că schimbările dese şi neclare din ultimii ani au afectat nu doar HoReCa, ci şi mii de construcţii private şi publice care au rămas fără finanţare sau nu pot funcţiona din cauza neconformităţilor generate tocmai de lipsa unui cadru predictibil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.