Compania Naţională Poşta Română anunţă că a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor. Valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor. Pe durata de 4 ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri”, informează Poşta.

 Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte 3 participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Poşta Română a avut însă oferta câştigătoare, cu un punctaj maxim.

 Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96.000.000 lei.

În baza contractului, Poşta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

“Prin câştigarea acestei licitaţii, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiţi să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.