Polonia a solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie împotriva TikTok, după ce platforma de social media a găzduit conţinut generat cu ajutorul inteligenţei artificiale care includea apeluri ca Polonia să părăsească Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorităţile de la Varşovia au declarat marţi că materialele respective reprezintă, aproape sigur, un caz de dezinformare rusească.

În ultimele săptămâni, un profil de TikTok care publica videoclipuri cu tinere îmbrăcate în culorile naţionale ale Poloniei şi care cereau ieşirea ţării din UE a câştigat popularitate. Contul respectiv a dispărut ulterior de pe platformă.

”Conţinutul dezvăluit reprezintă o ameninţare la adresa ordinii publice, a securităţii informaţionale şi a integrităţii proceselor democratice din Polonia şi din întreaga Uniune Europeană”, a declarat viceministrul digitalizării, Dariusz Standerski, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene.

El a adăugat că ”natura naraţiunilor, modul de distribuire şi utilizarea materialelor audiovizuale sintetice indică faptul că platforma nu respectă obligaţiile care îi revin în calitate de platformă online foarte mare (VLOP)”.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a precizat că materialele respective reprezintă fără îndoială dezinformare rusă, deoarece înregistrările conţineau structuri de sintaxă specifice limbii ruse.

La rândul său, TikTok a transmis, într-un răspuns pentru Reuters, că este în contact cu autorităţile poloneze şi că a eliminat conţinutul care încalcă regulile platformei. Reprezentanţii Comisiei Europene şi ai ambasadei Rusiei la Varşovia nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Statele membre ale UE iau măsuri pentru a preveni tentativele unor state străine de a influenţa alegeri şi procese politice interne, pe fondul avertismentelor repetate privind spionajul şi sabotajul sponsorizate de Rusia. Moscova a negat în mod constant orice implicare în alegeri străine.

Anul trecut, Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, din cauza suspiciunilor legate de incapacitatea platformei de a limita interferenţele electorale, în special în contextul alegerilor prezidenţiale din România din noiembrie 2024.

Polonia a cerut acum Comisiei să iniţieze proceduri în baza Legii privind serviciile digitale (Digital Services Act), legislaţia amplă a UE care reglementează modul în care marile platforme online operează în Europa.

Conform acestei legi, platforme precum X, Facebook sau TikTok sunt obligate să modereze şi să elimine conţinutul nociv, iar nerespectarea regulilor poate atrage amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.