Petrolul s-a ieftinit luni cu aproape 5% după anunţul acordului dintre SUA şi Iran privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz

Petrolul s-a ieftinit luni cu aproape 5% după anunţul acordului dintre SUA şi Iran privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz

Preţurile petrolului au scăzut puternic luni, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat finalizarea unui acord cu Iranul care va permite redeschiderea Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, transmite CNBC.

Contractele futures pentru petrolul american WTI au închis în scădere cu aproximativ 4,9%, la 80,75 dolari pe baril, în timp ce petrolul Brent, referinţa internaţională, a pierdut 4,8%, coborând la 83,17 dolari pe baril.

”Acordul cu Republica Islamică Iran este acum finalizat”, a declarat Donald Trump. Potrivit acestuia, Strâmtoarea Hormuz va fi redeschisă fără taxe de tranzit, iar Statele Unite vor pune capăt blocadei navale impuse Iranului.

Ulterior, Trump a precizat că reluarea oficială a traficului va avea loc vineri, când este programată semnarea acordului de pace în Elveţia.

Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat anterior că Statele Unite şi Iranul au convenit asupra încetării imediate şi permanente a operaţiunilor militare.

Piaţa petrolului a reacţionat rapid, investitorii anticipând revenirea unor volume importante de ţiţei pe piaţa mondială şi reducerea riscului de perturbare a aprovizionării.

Înainte de izbucnirea conflictului, aproximativ 20% din consumul mondial de petrol tranzita Strâmtoarea Hormuz. Atacurile asupra navelor şi blocarea traficului au provocat una dintre cele mai grave crize de aprovizionare cu petrol din istorie.

Cu toate acestea, există deja diferenţe între interpretările Washingtonului şi Teheranului asupra acordului. Presa iraniană afirmă că regimul de tranzit fără taxe va fi valabil doar 60 de zile, după care Iranul şi Omanul vor administra împreună strâmtoarea. În schimb, vicepreşedintele american JD Vance a declarat că SUA se aşteaptă ca ruta să rămână liberă de taxe pe termen lung.

Industria maritimă rămâne prudentă. Organizaţia internaţională de transport maritim BIMCO a avertizat că detaliile acordului sunt încă insuficiente şi că situaţia de securitate din zonă continuă să fie volatilă.

Un motiv major de îngrijorare îl reprezintă minele navale. Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat recent că Iranul a minat porţiuni extinse ale Strâmtorii Hormuz, iar operaţiunile de deminare vor fi esenţiale înainte ca traficul petrolier să revină complet la normal.

Scăderea cotaţiilor petrolului a susţinut pieţele financiare, investitorii considerând că reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu poate diminua presiunile inflaţioniste şi riscurile asupra economiei mondiale.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor