Peste o sută de curse de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti au avut întârzieri mai mari de o oră, în intervalul 17-23 noiembrie. În acelaşi interval, 7 zboruri au fost anulate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În intervalul 7 – 23 noiembrie 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 104 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute. Pentru 42 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor”, a transmis, joi, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.  

Sursa citată a precizat că cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Tarom (41 de zboruri), Wizz Air (25 de zboruri), Ryan Air (12). 

În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate 7 zboruri.  

În intervalul 7 – 23 noiembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 1.849 de zboruri, dintre care 1.716 regulate. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.