Patru congresmeni influenţi din Camera Reprezentanţilor au scris luni directorilor generali ai Apple şi Alphabet, compania mamă a Google, întrebându-i despre practicile legate de confidenţialitatea datelor clienţilor, cum ar fi cele privind locul în care se află aceştia sau confidenţialitatea datelor de pe telefoanele mobile, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Comisiei pentru Energie şi Comerţ, Greg Walden, împreună cu alţi trei republicani de rang înalt din comisie au scris companiilor pentru a afla politicile acestora privind accesul unor terţi la datele clienţilor lor şi colectarea şi utilizarea datelor audio înregistrate, precum şi informaţiile referitoare la localizarea utilizatorilor prin intermediul telefoanelor iPhone şi Android.

Reprezentanţii Alphabet nu au răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii, iar un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.

Scrisorile menţionează informaţii potrivit cărora smartphone-urile pot, în unele situaţii, să colecteze date audio din conversaţiile utilizatorilor care au loc în apropierea unui smartphone, pentru a capta fraze precum ”OK Google” sau ”Hei Siri”. Potrivit scrisorilor, au existat sugestii că aplicaţii ale unor terţi au acces şi folosesc aceste date fără să informeze utilizatorii.

Congresmenii întreabă în scrisori dacă Google Android şi iPhone-urile fac înregistrări audio fără consimţământul utilizatorilor şi informează că membrii comisiei ”analizează practicile de afaceri care pot avea impact asupra vieţii private a americanilor”.

Scrisoarea adresată Alphabet arată că Google a anunţat în iunie 2017 modificări ale Gmail care urmau să blocheze scanarea conţinutului emailurilor utilizatorilor pentru personalizarea publicităţii, în interesul securităţii şi confidenţialităţii datelor.

Comisia a citat un articol publicat săptămâna trecută de Wall Street Journal potrivit căruia Google încă permite unor terţi să acceseze conţinutul emailurilor utilizatorilor, inclusiv mesajele text, semnăturile prin email şi alte date, pentru personalizarea conţinutului.

Scrisorile cer ambelor companii să răspundă întrebărilor până pe 23 iulie.

În luna aprilie, reprezentanţi ai Facebook, inclusiv directorul general Mark Zuckerberg, au fost audiaţi în Congres în legătură cu practicile companiei în domeniul confidenţialităţii datelor utilizatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.