Parlamentul European a cerut joi Uniunii Europene, printr-o rezoluţie, să impună sancţiuni Turciei, după vizita efectuată în această lună de preşedintele Tayyip Erdogan în Ciprul de Nord, aflat sub controlul turcilor ciprioţi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 631 de voturi pentru, trei împotrivă şi 59 de abţineri, Parlamentul a adoptat o rezoluţie fără caracter obligatoriu care sprijină Cipru, stat membru al UE, cerând liderilor UE ”să ia măsuri şi să impună sancţiuni ferme ca reacţie la acţiunile ilegale ale Turciei”.

Rezoluţia va mări probabil sprijinul pentru o iniţiativă a Franţei în vederea adoptării unor sancţiuni uE împotriva Turciei, luna viitoare. Uniunea Europeană a avertizat în luna octombrie că va lua măsuri în conflictul Ankarei cu statele membre ale UE Grecia şi Cipru, legat de drepturile asupra rezervelor de gaze naturale din Mediterana.

Rezoluţia Parlamentului afirmă că explorarea de către Turcia a gazelor naturale în estul mediteranei ”este ilegală”, acuzaţie respinsă de Ankara.

Parisul, care este în contradicţie cu Ankara şi în privinţa altor probleme, nu a elaborat încă sancţiuni detaliate, dar diplomaţii spun că orice măsură ar viza probabil domenii ale economiei Turciei legate de explorarea hidrocarburilor, precum transportul maritim, energia şi serviciile bancare.

”Turcia ştie ce trebuie să facă. Confruntare sau colaborare, depinde de ei”, a declarat ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, la o audiere parlamentară franceză din această săptămână.

Cipru a fost împărţit pe criterii etnice de la o invazie turcă din 1974 declanşată de o scurtă lovitură de stat de inspiraţie greacă. Numai Ankara recunoaşte Ciprul de Nord ca stat independent.

Erdogan a nemulţumit Ciprul pe 15 noiembrie, cu o vizita la Varoşa, o staţiune care a fost închisă şi abandonată în 1974. Ankara a susţinut redeschiderea parţială a Varoşa, într-o acţiune criticată de Statele Unite, Grecia şi ciprioţii greci.

De asemenea, este în joc un plan de extindere a avantajelor comerciale ale Turciei cu UE, principalul său partener comercial, şi a statutul său oficial de candidat la aderarea la UE, despre care Austria spune că ar trebui să înceteze.

Erdogan a cerut boicotarea mărfurilor franceze, despre care un diplomat al UE a spus că nu prezintă un bun augur pentru relaţii comerciale mai apropiate.

”Cu toate acestea, Turcia este un partener cheie în multe domenii, deci nu există un consens în cadrul Consiliului (al guvernelor UE). Este încă prea devreme”, a spus un alt diplomat al UE.

Turcia, membră a NATO, a alunecat în ultimii ani către autoritarism, sub conducerea lui Erdogan, subminând priorităţile UE în Siria şi Libia, dar rămâne un partener situat strategic pe care UE nu îl poate ignora.

Germania, actualul deţinător al preşedinţiei de şase luni a UE şi cel mai mare partener comercial al Turciei în Europa, deţine cheia deciziei dacă vor sau nu impuse sancţiunile.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.