Orange Romania anunţă că lansează pentru prima dată tehnologia 5G SA în Delta Dunării, iar tehnologia va creşte oportunităţile pentru tinerii din zonă, prin incluziune digitală. Până la finalul lui 2024, Orange realizase cea mai mare investiţie în spectrul 5G din România: aproximativ 265 milioane de euro.
”Locuitorii Deltei Dunării au pentru prima dată acces la conectivitate 5G, oferită de Orange Romania prin proiectul 5G Connect Danube Delta (5G-CDD). Tehnologia a fost oficial activată în mai multe zone ale Deltei cu ocazia Maratonului Internaţional de Canoe Ivan Patzaichin, organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23. Pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor, au fost începute şi eforturile din cele patru mari arii de interes: educaţie digitală, telemedicină, turism lent şi monitorizarea mediului înconjurător. Proiectul a trecut astfel în etapa sa activă, acesta fiind început în 2024 şi având o durată totală de 3 ani, cu finanţare de la Comisia Europeană. Cea mai importantă componentă este cea de educaţie: copiii din zonă au mai multe oportunităţi educaţionale, aleg în număr mai mare să-şi continue studiile şi sunt stimulaţi să se întoarcă în comunitate, pentru a contribui la bunăstarea locală”, anunţă compania.
Tehnologia furnizată în premieră de Orange este 5G Standalone (5G SA), ceea ce înseamnă că funcţionează independent de reţeaua 4G preexistentă. Astfel, echipamentele radio 5G instalate în Deltă sunt conectate la reţeaua core 5G Orange din Bucureşti şi la un nod local de procesare a traficului, provenit de la utilizatorii din regiune. Pe lângă aceasta există şi o infrastructură dedicată de servere Edge Cloud, care reduce distanţa dintre utilizator şi servicii, asigurând latenţă mică şi vitezele necesare pentru aplicabilitatea locală a proiectului 5G-CDD. Până în prezent acoperirea 5G se extinde în 14 localităţi (Malcoci, Mineri, Bestepe, Crişan, Partizani, Gorgova, Dunăvăţu de Jos, Mila 23, Chilia Veche, Sf. Gheorghe, Periprava, C.A. Rosetti, Pătlăgeanca, Caraorman), urmând ca până la finalul proiectului să ajungă în celelalte localităţi (Ceatalchioi, Mahmudia, Sulina, Isaccea, Murighiol, Plauru, Tatanir, Letea, Nufăru).
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Finanţarea proiectului 5G-CDD a fost aprobată în 2024 de către Comisia Europeană şi presupune dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii 5G în 23 de localităţi din Delta Dunării, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii şi oportunităţile economice din acest areal. Introducerea tehnologiei nu ar fi fost posibilă fără finanţarea europeană primită, aceasta având un rol esenţial în creşterea bunăstării comunităţilor, combaterea izolării, îmbunătăţirea serviciilor publice pentru locuitori, dar şi pentru turişti şi promovarea dezvoltării durabile, precizează compania.
„Să aducem tehnologia 5G în Delta Dunării nu a fost niciodată o cursă comercială, ci întoarcerea la acoperirea unei nevoi fundamentale – cea de comunicare în comunitate şi în afara ei. Din momentul în care am hotărât să ne asumăm acest angajament de a fi primii care aduc internet de mare viteză în zonă, până la momentul obţinerii finanţării alături de parteneri şi până la pornirea reţelei am avut şi vom avea în continuare în vedere acelaşi obiectiv: creşterea oportunităţilor pentru locuitori. În următoarele etape vom activa noi site-uri, vom continua să îmbunătăţim infrastructura şi vom creşte acoperirea. Între timp, am început să lucrăm pe cele patru mari arii de intervenţie: am echipat primul cabinet medical din zonă cu tehnică pentru telemedicină şi am instruit personalul medical din Mila 23; am adus tehnologie smart la şcoala din aceeaşi localitate, pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte competenţele digitale; am montat camere care vor monitoriza mediul şi numărul de turişti; am început să stimulăm promovarea turismului lent prin susţinerea unor activităţi sportive. Cu siguranţă cea mai importantă aplicabilitate a tehnologiei 5G în zona umedă a Deltei este educaţia digitală, Orange construind în Deltă prima reţea 5G din ţară care asigură conectivitatea pentru şcoli şi elevi. Astfel, creştem şansele tinerilor din zonă şi nu mai vorbim de un upgrade tehnologic convenţional, ci de o reală reţea a educaţiei prin digitalizare, în parteneriat cu Fundaţia Orange”, a declarat Marius Maican, technology director la Orange Romania.
Proiectul este, totodată, o consolidare a angajamentului luat de Orange Romania pentru acoperirea teritoriului naţional cu tehnologia 5G/5G+. Până la finalul lui 2024, Orange realizase cea mai mare investiţie în spectrul 5G din România: aproximativ 265 milioane de euro.
Şcoala gimnazială din Mila 23, comuna Crişan, a fost prima dotată cu router 5G, tablă smart, laptop-uri, tablete şi ochelari VR pentru lecţii interactive. Elevii de aici au mai participat în trecut la cursuri organizate de către Fundaţia Orange prin hub-ul educaţional Orange Digital Center de la Centrul de Inovare Comunitară.
„Echipamentele testate în Mila 23 şi pe care urmează să le ducem şi în celelalte 17 localităţi vizate din Delta Dunării, adică tabletele, laptop-urile, ochelarii VR şi tablele smart puse la dispoziţia profesorilor şi elevilor se integrează cu soluţii software dedicate predării interactive şi hibride – platforma Digitaliada (conţinut educaţional dezvoltat prin Fundaţia Orange) şi platforma de predare online VBoard, parte din Orange Fab. Iar ca aceste tehnologii să fie valorificate la maximum, profesorii vor beneficia şi de sesiuni de formare personalizate, atât online cât şi faţă în faţă, axate pe utilizarea echipamentelor şi a aplicaţiilor digitale în activităţile de predare. Transformarea digitală a şcolilor nu va rămâne doar la nivelul dotărilor, ci o vom susţine prin consolidarea competenţelor digitale şi pedagogice ale cadrelor didactice de a crea un mediu de învăţare relevant şi captivant”, a spus Ovidiu Ana, director executiv al Fundaţiei Orange.
Internetul de mare viteză prin 5G va permite acoperirea unei nevoi extrem de presante pentru locuitorii Deltei – telemedicina. Tot în Mila 23 a fost instalat primul punct de investigaţii medicale de la distanţă. Personalul medical local a fost instruit să folosească stetoscopul electronic şi un aparat EKG inteligent ce colectează date şi le transmit către un medic din reţeaua partenerilor de la Telios Care (start-up din Orange Fab). În multe dintre localităţi nu există medici de familie, ci doar asistente medicale, ceea ce înseamnă că un simplu consult de rutină este extrem de dificil. De aceea s-a ales implementarea unui concept de tip Point of Care (punct de ajutor medical inteligent). Totodată, reţetele eliberate de la distanţă de medici prin platforma celor de la Telios sunt valabile în toate farmaciile. Programul urmează să fie implementat în alte 10 cabinete medicale din cele 23 de localităţi.
”Delta Dunării este considerată o zonă de interes major pentru economia locală. De aceea, proiectul îşi propune să încurajeze turismul lent. Pornirea reţelei în această perioadă nu este întâmplătoare, deoarece în weekendul 23-25 mai a avut loc şi prima ediţie a Maratonului Internaţional de Canoe Ivan Patzaichin, în cadrul căruia Orange Romania a fost partenerul principal. Maratonul a marcat neoficial şi deschiderea sezonului turistic, deci a fost momentul perfect pentru demonstrarea aplicabilităţii tehnologiei 5G. Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 a dezvoltat aplicaţia de mobil Delta lui Ivan, care este o hartă interactivă a Deltei ce include conţinut educaţional, rute şi puncte de interes, funcţii de geo-fencing şi de raportare a evenimentelor periculoase”, menţionează compania.
Nu în ultimul rând, au fost testate primele camere de supraveghere 5G ce monitorizează fluxurile de turişti, fauna şi vegetaţia din Mila 23 prin tehnologie AI. În viitor această soluţie va fi extinsă în mai multe puncte de interes turistic. Software-ul AI folosit este dezvoltat de un start-up din acceleratorul Orange Fab – Airis Vision – si are implementată inclusiv o funcţie de anonimizare atunci când detectează persoane. Astfel, nu sunt stocate date cu caracter personal, ci doar se urmăreşte numărul de turişti.
Orange Romania face parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii la nivel mondial. Cu peste 11 milioane de clienţi locali şi o cifră de afaceri anuală de peste 1,5 miliarde de euro, Orange conectează 1 din 2 români şi oferă servicii de conectivitate de bază până la pachete complete de telefonie mobilă, internet fix, TV şi soluţii IT&C complexe prin Orange Business. De la intrarea sa pe piaţa locală, Orange a realizat investiţii de 4,5 miliarde de euro în România.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.