Administraţia Naţională Apele Române anunţă, sâmbătă seară, că operaţiunea de scufundare a ultimelor două barje pentru a limita scăderea nivelului apei în zona Centralei de la Cernavodă a fost finalizată după 7 ore.
”Operaţiunea s-a finalizat cu succes. A durat aproximativ 7 ore (12.30-19.22). Efectele operaţiunii se vor resimţi cel mai devreme maine seara si in cursul zilei de luni”, anunţă, sâmbătă seară, Apele Române.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, a precizat că procedura s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii de siguranţă şi a fost respectat cu stricteţe amplasamentul stabilit de Apele Române.
”Pentru această operaţiune, au fost folosite 4 împingătoare de mare putere, care au fost ajutate de ambarcaţiunile AFDJ. Mulţumesc tuturor celor implicaţi, mai ales căpitanilor împingătoarelor pentru bună coordonare”, a transmis Scrioşteanu.â
Două barje au fost amplasate la 500 de metri de intrarea în braţul Bala şi alte două în amonte, oblic faţă de direcţia curentului - pentru a forma două praguri artificiale menite să favorizeze redirecţionarea unei părţi din debit către Dunărea Veche, având ca scop limitarea scăderii nivelului apei în zona Centralei de la Cernavodă.




























