Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a semnat o înţelegere cu Ennismore, companie de ospitalitate şi lifestyle, pentru a deschide Hotelul Mondrian în Bucureşti, un hotel de lifestyle aflat lângă Ateneul Român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, anunţă că a semnat o înţelegere cu Ennismore, compania de ospitalitate şi lifestyle cu cea mai rapidă creştere din lume, pentru a deschide Hotelul Mondrian în Bucureşti. Ennismore reprezintă un grup global de branduri antreprenoriale care împărtăşesc un set comun de preocupări ce au în centru creativitatea. Parteneriatul se va concentra pe deschiderea Mondrian Bucureşti, un hotel de lifestyle unic în centrul Bucureştiului”, anunţă dezvoltatorul.

Hotelul Mondrian a fost deschis pentru prima dată în 1985 în Los Angeles sub numele de Le Mondrian de către grupul L'Ermitage Hotel, fiind ulterior achiziţionat de Ian Schrager şi Morgans Hotel Group, în 1996, şi redenumit Mondrian Hotel Los Angeles. Din 2021, brandul Mondrian, inclusiv flagship-ul din Los Angeles, este gestionat de Ennismore, în urma unui joint venture cu Accor, care este acţionarul majoritar.

Mondrian este prezent în Los Angeles, New York, South Miami Beach, Doha, Cannes, Londra, Bordeaux, Singapore, Mexico City, Ibiza şi Seoul, urmând să deschidă curând noi locaţii în Gold Coast, Australia, şi Hong Kong.

Mondrian Bucureşti va fi amplasat în apropierea Ateneului Român, acolo unde One United Properties a achiziţionat anterior un imobil neterminat cu intenţia de a-l transforma într-un hotel. În decembrie 2022, compania a anunţat achiziţionarea unui imobil neterminat în centrul Bucureştiului, cu scopul de a reautoriza şi finaliza construcţia, transformându-l într-un hotel de lux, comunicat anterior sub numele de One Plaza Athénée.

„Negocierile purtate în exclusivitate de One United Properties cu Ennismore, companie de ospitalitate şi lifestyle, vizează deschiderea Mondrian Bucureşti, un hotel elegant, modern şi luxos, cu design şic şi cu o atmosferă vibrantă, propice socializării. Acesta va fi un pas semnificativ în redefinirea luxului şi a peisajului hotelier din Bucureşti şi marchează debutul companiei noastre pe piaţa ospitalităţii. Această colaborare este o confirmare a angajamentului nostru de a creşte atractivitatea Bucureştiului drept capitală europeană", a declarat Victor Căpitanu, Co-CEO One United Properties.

Începând din luna februarie 2024, Riad Abi Haidar se va alătura companiei în calitate de partener în cadrul diviziei Hoteluri. Riad Abi Haidar are peste 20 de ani de experienţă în industria ospitalităţii internaţionale, dezvoltând şi operând hoteluri de lifestyle unice în Orientul Mijlociu şi Asia de Sud.

„Mă alătur cu mândrie acestui proiect cu potenţial de a aduce brandul Mondrian al  Ennismore pe o piaţă cu multe oportunităţi precum România. Mondrian nu este doar un hotel, este o marcă de lifestyle, promiţând o nouă eră a experienţelor sofisticate şi a vieţii elevate. Sunt încântat să vin aici şi să contribui cu experienţa mea la dezvoltarea pieţei, pentru a face Bucureştiul şi România mai cunoscute la nivel internaţional", spune el.

Pe aceeaşi stradă pe care se află acest hotel, compania restaurează în prezent o clădire istorică, Braikoff House, care va fi cunoscută drept One Athénée şi va avea un impact pozitiv asupra întregii zone din apropierea Ateneului Român. În 2022, One United Properties a achiziţionat One Downtown (inclusiv fostul Hotel Muntenia) şi fosta fabrică Ford, situată în cadrul One Floreasca City, care este în prezent în curs de restaurare şi va fi transformată într-un spaţiu comercial, numit One Gallery, poziţionându-se ca una dintre cele mai mari investiţii individuale în restaurarea unei clădiri protejate din România. În total, valoarea brută a investiţiei alocate portofoliului de clădiri restaurate al companiei este estimată la 189 de milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.