OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a semnat un contract privind transferul a 40 de zăcăminte onshore de ţiţei şi gaze din România către Dacian Petroleum, în contexul unui transfer de activitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Transferul drepturilor şi obligaţiilor din acordurile de concesiune este supus aprobării autorităţilor, conform Legii Petrolului. Transferul este parte a programului de optimizare a portofoliului Diviziei Upstream a OMV Petrom, care are ca scop eficientizarea operaţiunilor şi concentrarea pe cele mai profitabile zăcăminte cheie. Cele 40 de zăcăminte ce vor fi transferate sunt situate în sudul României şi au o producţie cumulată de ţiţei şi gaze de aproximativ 1.700 bep/zi, reprezentând circa 1% din producţia OMV Petrom", arată un comunicat al companiei.

Dacian Petroleum a încheiat contractul de transfer al activităţii având ca scop extinderea duratei de viaţă a celor 40 de zăcăminte, considerate marginale pentru OMV Petrom.

"În baza contractului, OMV Petrom va transfera, de asemenea, sondele şi infrastructura de ţiţei şi gaze aferentă, împreună cu aproximativ 190 de salariaţi. Procesul de selecţie a companiei care va prelua licenţele s-a desfăşurat în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale", se menţionează în comunicat.

Procesul s-a desfăşurat pe o perioadă de 30 de luni, cu participarea unor companii din România şi din străinătate.

Dacian Petroleum este, potrivit unor informaţii publicate la începutul anului trecut de Profit.ro, o companie înfiinţată de trei foşti directori ai companiei americane Wheaterford, o companie gigant specializată în utilaj petrolier, şi de fostul director al Petrom, când aceasta era deţinută de stat, Ion Popa.

Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, în companie a intrat şi un al cincilea acţionar, care a devenit majoritar, firma românească Rotary Petroleum CO, deţinută şi administrată de Leonardo Crăciun, fost asociat şi manager general al Lotus Petrol, cu activităţi de extracţie de ţiţei şi gaze în zona Vâlcea.

Acesta este al treilea transfer din programul de optimizare a portofoliului Upstream al OMV Petrom. Anterior, au mai fost transferate alte 28 de zăcăminte: 19 zăcăminte în august 2017 şi alte 9 în martie 2019, toate către Mazarine Energy Romania.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol (bep) în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 –2018. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.