Cancelarul german Friedrich Merz a cerut miercuri reduceri de sute de miliarde de euro din viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, afirmând că propunerea Comisiei Europene, de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, nu poate fi susţinută într-un moment în care statele membre îşi restrâng cheltuielile, transmite Reuters.
Germania, Danemarca, Olanda, Austria, Finlanda şi Suedia solicitaseră deja în august reducerea proiectului de buget, cerând ca toate domeniile de cheltuieli să contribuie ”într-o manieră echilibrată”.
”Europa are nevoie atât de realism, cât şi de reformă”, a declarat Merz după întâlnirea de la Berlin cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
Cancelarul german a subliniat că propunerea Comisiei pentru următorul cadru financiar multianual reprezintă o creştere de 60% faţă de actualul buget pe şapte ani.
”Într-o perioadă în care toate statele membre fac reduceri bugetare, acest lucru este pur şi simplu inaccesibil”, a spus Merz.
Germania respinge noi împrumuturi comune ale UE
Merz consideră că reducerile trebuie aplicate în toate domeniile şi a respins ideea ca diferenţa să fie acoperită prin noi împrumuturi comune ale Uniunii Europene.
”Datoria excesivă ne ameninţă suveranitatea şi capacitatea de a acţiona”, a declarat cancelarul, adăugând că guvernele au sarcina ”dureroasă” de a stabili priorităţile.
În opinia sa, viitorul buget european ar trebui să direcţioneze mai mulţi bani către competitivitate şi apărare, în loc să menţină structura tradiţională a cheltuielilor.
Merz a afirmat că un ”buget al secolului XX” nu poate răspunde provocărilor actuale ale Europei.
Acordul necesită unanimitatea celor 27 de state
Cadrul financiar multianual al UE trebuie aprobat în unanimitate de toate cele 27 de state membre. Merz şi Costa au declarat că vor să ajungă la un acord până la sfârşitul anului 2026.
Costa a susţinut că nu poate fi cerută o contribuţie şi mai mare din partea statelor membre şi că UE trebuie să găsească noi surse proprii de venituri, pentru a proteja bugetele naţionale.
”Nu putem cere mai mult statelor membre. Trebuie să creăm noi resurse proprii pentru a proteja bugetele naţionale”, a declarat preşedintele Consiliului European.




























