Şase persoane sunt cercetate sub control judiciar în cazul furturilor a peste 20 de tone de produs petrolier, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Suspecţii fac parte din grupări care vizau compania OMV Petrom, aceasta raportând 47 de incidente de securitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că SC OMV Petrom SA a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că, în perioada 2020 – 2022, la nivelul Unităţii de Afaceri Zone de Producţie – Zona de Producţie Muntenia de Vest a OMV Petrom S.A., pe raza judeţului Olt, au fost înregistrate un număr de 47 de incidente de securitate dintre care 44 au avut ca obiect produsul petrolier.
 
Zece dintre acestea s-au încheiat prin sustrageri de produs petrolier, iar 34 au reprezentat tentative. De asemenea, în trei cazuri au fost distruse camerele de supraveghere instalate la anumite sonde. 
 
“Astfel, în urma monitorizării activităţii infracţionale pe această zonă s-a stabilit că,  în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021, a fost sustrase produse petroliere, principalele obiective vizate  fiind sondele 2013, 456 , 459 , 486 , 628 , 1095 , 1134 Bacea. În intervalul  mentionat au fost înregistrate  peste 54 de cazuri în care sondele respective au fost  găsite deschise în scopul  colectării produsului petrolier”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. 
 
Anchetatorii au stabilit că mai multe grupări acţionau şi colaborau pentru furtul produselor petroliere. Este vorba de gruparea Papanu, din oraşul Potcoava, gruparea Teodorescu, din comuna Icoana, gruparea Albanezii din Potcoava şi gruparea Joia, din comuna Icoana. 
 
“Grupările au obţinut date cu privire la persoanele care se aflau în serviciul de pază al sondelor de la angajaţi ai firmelor ce desfăşoară activităţi în legătură cu extragerea produsului petrolier, facilitându-şi astfel activităţile infracţionale de sustragere a produselor petroliere. Tot în scopul sustragerii de produse petroliere a fost obţinut sprijin şi din partea unui angajat al firmei de mentenanţă a instalaţiilor petroliere ce aparţin OMV Petrom.  Autorii au valorificat produsele sustrase la diferite persoane prin intermediari sau direct către beneficiari. Astfel, au fost identificaţi mai mulţi cumpărători care ar putea avea la domiciliu sau în alte locaţii, produs petrolier provenit din furt”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. 
 
Sursa citată menţionează că, în perioada 2020 – 2022, aceste grupări au acţionat pe raza zonei petroliere Ciureşti exploatată de către SC OMV Petrom SA.  
 
Cu ocazia verificărilor au fost identificate montate pe conducta OMV Petrom LACT Bădeşti-Parc 4, un număr de două instalaţii artizanale prin care fusese sustras produs petrolier.
 
Peste 40 de percheziţii au fost făcute de poliţiştii din judeţul Olt la grupări specializate în furt de produse petroliere. Mai multe persoane sunt suspectate că au furat în ultimii doi ani peste 20 de tone de produs petrolier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.