Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi că viziunea ministerului pe care-l conduce va merge pe linia de nu-i mai susţine pe cei care nu vor să muncească, iar statul va plăti câte 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă prezentat în cadrul unei conferinţe de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasilescu a prezentat marţi un proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, transmis deja spre avizare ministerelor Finanţelor, Fondurilor Europene şi Justiţiei. Prin acest proiect, ministerul respectă un alt punct al programului de guvernare, referitor la sprijinirea angajatorilor, pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi beneficiarilor de ajutor social, potrivit ministrului.

”Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei care au capacitatea de a munci, dar nu vor s-o facă, motiv pentru care ne-am gândit să-i sprijinim pe toţi cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare. În acest sens, statul va plăti 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte”, a afirmat Vasilescu.

Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi, de orice forma de educaţie, şcoala profesională, liceu, facultate, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, potrivit ministrului.

”Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mai mare decât cea acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie de valoare celor oferite în alte ţări europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă”, a spus Vasilescu.

Ministrul a anunţat că, faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi aşteptă o scădere a şomajului, chiar dacă acesta este la minimul istoric de după Revoluţie, ceea ce va duce la ocuparea persoanelor inactive, care sunt asistate social.

”După adoptarea OUG, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile către angajatori şi va derula o campanie de informare pentru tot mediul de afaceri, astfel încât banii să fie absorbiţi cât mai rapid”, a spus Vasilescu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.