Curtea Constituţională germană a cenzurat marţi o parte majoră a reformelor la nivel naţional pe piaţa muncii, stabilind că sancţiunile impuse...
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi că viziunea ministerului pe care-l conduce va merge pe linia de nu-i mai susţine pe cei care nu vor să...
Un vapor urmează să plece marţi din Fâşia Gaza - cu scopul de a ”sparge blocada” israeliană impusă enclavei palestiniene de peste zece ani, a anunţat...
Rata şomajului la nivel naţional era de 3,94% la sfârşitul lunii februarie, în scădere cu 0,05 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi sub...
Peste jumătate dintre şomerii din şase state europene, între care se află şi România, se află în risc de sărăcie, potrivit datelor aferente anului 2016...
La sfârşitul lunii iulie 2017, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,18 la sută, mai mare decât cea din luna anterioară, din cauza...
Programul ”Prima chirie”, prin care şomerii care îşi găsesc un loc de muncă în altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 kilometri faţă...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat joi, la finalul şedinţei Executivului, că au fost aprobate normele de aplicare ale programului...
Aproape 400.000 de şomeri au fost înregistraţi în martie, când rata şomajului a fost 4,55%, doar aproximativ 20% dintre aceştia fiind remuneraţi. Cei mai...
Autorităţile bieloruse au arestat sâmbătă după-amiază sute de persoane, inclusiv jurnalişti şi activişti, în timpul protestelor izbucnite la Minsk...
Peste 23.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, cele mai multe fiind în Bucureşti, Sibiu, Arad şi Argeş, iar cele mai puţine în...
Guvernul a decis, miercuri, să acorde o primă de relocare pentru şomerii care îşi găsesc de lucru la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu...
Finlanda a devenit prima ţară din Europa care va plăti şomerilor un venit garantat de 560 de euro pe lună, într-un experiment social unic prin care speră...
Solicitările pentru ajutoare de şomaj din Germania au scăzut puternic în decembrie, iar rata şomajului s-a menţinut la un minim record, cimentând poziţia...
Şomerii care se angajează primesc o primă de activare de 500 de lei, cei care sunt nevoiţi să îşi schimbe domiciliul la peste 50 de kilometri pentru locul...
Veniturile totale ale unei gospodării în care principalul membru al familiei era şomer au fost anul trecut de 1.541 lei lunar, de două ori peste câştigul...
Peste 411.000 de şomeri au fost înregistraţi în luna aprilie, iar rata şomajului a ajuns la 4,62 la sută, cu 0,58 puncte procentuale mai mică decât în...
În primele două luni ale anului, 2.368 de persoane au participat la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale ale...
La finalul anului trecut, 56,5% dintre şomerii României aveau peste 40 de ani, iar dintre aceştia, mai bine de jumătate sunt trecuţi de 50 de ani,...
România a înregistrat progrese limitate în ceea ce priveşte consolidarea măsurilor active referitoare la piaţa forţei de muncă, în special în cazul...