Compania clujeană de recrutare şi consultanţă în resurse umane Integra HR a anunţat luni că a lansat IntegraHR Shop, primul magazin online din România cu proceduri de HR profesioniste, disponibile pentru descărcare imediată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Peste 40 de documente de resurse umane sunt disponibile, în prezent, în magazinul online, acoperind şase categorii principale: fişe de post, recrutare şi selecţie, orientare şi onboarding, programe de dezvoltare, motivare şi retenţie, şi administrativ”, se arată în comunicat.

Până la finalul anului, IntegraHR Shop, o investiţie iniţială de 20.000 de euro, ar urma să listeze aproximativ 100 de proceduri de resurse umane, iar preţurile produselor disponibile în magazinul online pornesc de la 100 de lei şi ajung la 1.000 de lei

”În contextul digitalizării, în ultimii ani, am considerat necesar să trecem online o parte din procedurile de resurse umane pe care le ofeream deja în offline clienţilor noştri, care au înţeles, astfel, că impactul tehnologiei utilizate în HR este unul pozitiv asupra întregii activităţi a unei organizaţii”, a spus managing partner Integra HR, Andreea Mureşan.

Clienţii pot achiziţiona şi descărca, în maximum 24 de ore, cele mai importante documente de resurse umane pentru o companie, pe care le pot folosi imediat, potrivit lui Mureşan.

Clienţii sunt specialişti în HR, manageri şi proprietari de afaceri mici şi mijlocii, care îşi doresc implementarea mai rapidă a procedurilor de resurse umane, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.