Numărul abonaţilor plătitori ai Spotify a depăşit pragul de 155 de milioane, în al patrulea trimestru al anului, când, potrivit reprezentanţilor serviciului de streaming, s-a dublat numărul ascultătorilor de podcast-uri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spotify a înregistrat, în ultimul trimestru din 2020, o creştere de 24% a numărului de abonaţi premium, potrivit Variety.

Numărul total al utilizatorilor platformei audio a crescut, în acelaşi interval, cu 27%, la 345 de milioane.

În ultimul trimestru al anului, Spotify avea 2,2 milione de podcast-uri, faţă de 1,9 milioane în trimestrul anterior. Potrivit companiei, 25% din totalul utilizatorilor au urmărit un astfel de conţinut în trimestrul al patrulea, cu 3% mai mult decât în intervalul precedent. Consumul de podcast-uri s-a dublat, faţă de trimestrul al patrulea al anului 2019.

Spotify a depăşit obiectivele financiare pentru acest trimestru, cu un venit total mai mare cu 24%. Încasările au crescut cu 21%, în timp ce pierderile nete au coborât la 125 de milioane de euro, faţă de 209 milioane de euro în Q4 din 2019.

„În ciuda nesiguranţei globale dată de 2020, a fost un an remarcabil pentru Spotify”, a spus Daniel Ek, fondator şi CEO. „După trimestrele doi şi trei puternice, trimestrul al patrulea a confirmat sau depăşit obiectivele noastre”.

Acţiunile Spotif însă au scăzut cu peste 5%. Pentru primul trimestru al anului 2021, compania proiectează că va avea 354 - 364 de milioane de utilizatori totali şi 155 - 158 de milioane de utilizatori plătitori. Pentru întreg anul, cifrele proiectate sunt 407 - 427 de milioane de utilizatori în total şi 172 - 184 milioane de utilizatori premium.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.