Populaţia României a scăzut, în primele 11 luni din 2016, cu 56.936 de locuitori din cauza declinului demografic, însă reducerea populaţiei din cauze demografice s-a atenuat faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a creşterii semnificative a natalităţii începând din august şi a reducerii numărului de decese, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În perioada ianuarie-noiembrie 2015, sporul natural negativ a fost de 64.695 persoane, astfel că, în primele 11 luni din 2016, sporul natural negativ s-a diminuat cu 12%.

Diferenţa dintre numărul de decese şi numărul de naşteri a fost în noiembrie 2016 de 5.737, reprezentând spor natural negativ.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Spre comparaţie, în noiembrie 2015, sporul natural negativ a fost de 7.949 persoane. 

Evoluţia din noiembrie vine după datele pozitive din august, septembrie şi octombrie.

În luna noiembrie 2016 s-au născut 15.832 copii, cu 2.228 (16,4%) mai mulţi comparativ cu noiembrie 2015, şi au decedat 21.569 persoane, în creştere cu 16 faţă de a 11-a lună a anului 2015.

Cumulat pe primele 11 luni din 2016, în România s-au născut 174.499 copii, cu 628 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce numărul deceselor a coborât cu 7.131 (3%), la 231.435. 

Mortalitatea infantilă din România a scăzut şi în noiembrie 2016, când au decedat 100 de copii cu vârsta de sub un an, comparativ cu 111 de decese în a 11-a lună din 2015.

În primele 11 luni ale anului trecut, în România au murit 1.261 copii cu vârsta sub un an, comparativ cu 1.408 în perioada ianuarie-noiembrie 2015. 

Potrivit ultimelor statistici internaţionale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană.

Datele oficiale mai arată că, în luna noiembrie 2016, s-au înregistrat 6.476 căsătorii şi 2.412 divorţuri. Comparativ cu a 11-a lună din 2015, numărul de căsătorii a crescut cu 12,6%, iar cel al divorţurilor a scăzut cu 15%.

În 2015 s-au născut circa 185.000 de copii în România, iar numărul de decese a fost de peste 260.000, arată datele centralizate de biroul european de statistică, Eurostat.  Doar din sporul natural negativ, populaţia României a scăzut anul trecut cu peste 75.000 de persoane.

În Uniunea Europeană, România este pe locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000 în 2015) şi Italia (-161.800), ca număr absolut.

Raportate la populaţie, cele mai mari rate ale declinului demografic din UE s-au înregistrat, anul trecut, în Bulgaria (spor natural -6,2 la 1.000 locuitori), Croaţia (-4), Ungaria (-4) şi România (-3,8), potrivit Eurostat. 

Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050,  potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.