Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a subliniat că este o temă falsă discuţia despre cota unică versus impozitarea progresivă şi este lansată pentru „a neutraliza şi anihila anumite atacuri la partidul respectiv”. Social-democratul a adăugat că nu există în coaliţia de guvernare o discuţie privind trecerea la impozitarea progresivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dezbaterea aceasta poate va avea loc doar în momentul în care vom avea digitalizarea ANAF, în rest este un subiect fals. Încă o dată, nu se pune în acest moment în discuţie, n-a fost o dezbatere în coaliţie. Trebuie să vă uitaţi ce atacuri erau probabil pe partidul respectiv, atacuri pe care au vrut să le anihileze, neutralizeze. Acest subiect privind impozitarea progresivă nu este în discuţie”, a explicat Adrian Câciu, luni la PSnews.

Ministrul PSD a mai precizat că „e pentru prima oară în istorie când în legea bugetului de stat ai o prevedere că nu creşti taxe şi impozite în 2024”.

„Haideţi să înţelegem, e pentru prima oară în istorie când în legea bugetului de stat ai o prevedere că nu creşti taxe şi impozite în 2024. Păi abia am pus în aplicare, suntem în a doua lună de punere în aplicare a legii, iar venim şi discutăm despre taxe? Doar aşa ca să avem un subiect de campanie? Dacă acesta este subiectul de campanie electorală, Ok, nu e nicio problemă. Vă spun clar - nu există o discuţie în coaliţia de guvernare pe trecerea la impozitarea progresivă”, a conchis Câciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.