Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că ne apropiem de 85% grad de umplere al depozitelor de gaz pentru sezonul rece, cu 570 milioane metri cubi mai mult ca în perioada similară a anului trecut. Ministrul mai afirmă că pentru Bucureşti e nevoie de soluţii integrate. ”Încă aştept, de o lună de zile, răspunsul primarului general la invitaţia de a se vedea pentru a găsi soluţii pentru plata datoriei de aproape 1 miliard de lei pe care Termoenergetica o are către ELCEN”, spune Burduja.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne apropiem de 85% grad de umplere al depozitelor de gaz pentru sezonul rece. Cu 570 milioane metri cubi mai mult ca în perioada similară a anului trecut. Asta este o veste bună pentru că înseamnă că vom putea trece peste o iarnă normală doar folosind gaz din producţia şi depozitele româneşti (100% independenţi). Avem variante şi pentru o iarnă grea (Azerbaidjan, Grecia)”, a scris ministrul pe Facebook.

Sebastian Burduja arată că ”la iarnă românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor.

”Nu vă lăsaţi pacăliţi de vocile care încearcă să vă sperie, dragi români. Nu se pune problema să renunţăm la schema de compensare-plafonare la gaze şi energie electrică. Pe legislaţia actuală schema este în vigoare până în primăvara lui 2025. Obiectivul meu este să plătiţi un preţ corect la factură, iar companiile româneşti să fie cât mai competitive”, a arătat Burduja.

Energiei precizează că pentru Bucureşti e nevoie de soluţii integrate.

”Încă aştept, de o lună de zile, răspunsul primarului general la invitaţia de a ne vedea pentru a găsi soluţii pentru plata datoriei de aproape 1 miliard de lei pe care Termoenergetica (Primăria Capitalei) o are către ELCEN (Ministerul Energiei). E timpul”, afirmă Burduja.

Ministrul anunţă că zilele acestea lucrează la planul de iarnă. ”De la bun început am susţinut că energia trebuie să fie sigură, ieftină şi cât mai verde — în această ordine. Vom trece cu bine peste toate provocările. Doar împreună”, spune Burduja.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.