Ministerul Transporturilor pregăteşte noile finanţări verzi pentru transportatori prin schemele de ajutor de stat „e-DRIVE” şi „e-Mobility RO”

Ministerul Transporturilor pregăteşte noile finanţări verzi pentru transportatori prin schemele de ajutor de stat „e-DRIVE” şi „e-Mobility RO”

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) anunţă că lansează în consultare publică variantele revizuite ale schemelor de ajutor de stat „e-DRIVE” şi „e-Mobility RO”, finanţate din Fondul de Modernizare şi care se adresează beneficiarilor din transporturi.

Cele două scheme sunt finanţate prin Programul-cheie 9 - Eficienţă energetică în transporturi, ele pot fi accesate de către beneficiari publici şi privaţi din sectorul transporturilor, scopul fiind sprijinirea investiţiilor care contribuie la reducerea emisiilor de CO₂, creşterea eficienţei energetice şi integrarea tehnologiilor moderne în domeniu.
Ministerul Transporturilor are calitatea de organism delegat pentru fondurile alocate României din Fondul pentru modernizare (FM).
Variantele revizuite ale schemelor pot fi accesate direct pe site-ul ministerului, arată oficialii de la MTI, care aşteaptă observaţiile şi propunerile celor interesaţi de cele două ecoscheme până la data de 2 iunie 2026, ora 12:00, la adresa de e-mail: contact.fm@fonduri.mt.ro.
Schema e-DRIVE
Schema de ajutor de stat e-DRIVE este destinată sprijinirii investiţiilor pentru achiziţia de vehicule cu emisii zero utilizate în transportul rutier de pasageri. Măsura are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor, prin înnoirea flotelor cu vehicule nepoluante.
Programul se adresează operatorilor de transport rutier de pasageri - care desfăşoară activităţi de transport regulat sau ocazional, conform codurilor CAEN eligibil -, care implementează proiecte de achiziţie a vehiculelor pe teritoriul României.
Bugetul total alocat schemei e-DRIVE este de 100 milioane de euro, disponibil prin Fondul pentru Modernizare, cu un buget mediu anual care nu depăşeşte 50 milioane de euro.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi solicitat de un beneficiar este de 4 milioane de euro, iar cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiar.
Noutăţi pentru e-Mobility
Schema de ajutor de stat e-Mobility cunoaşte unele noutăţi, în acest an. Mai precis, ea va include o nouă categorie de cheltuieli eligibile, respectiv investiţiile în producerea de energie din surse regenerabile şi în sisteme de stocare, direct integrate cu infrastructura de reîncărcare, după cum anunţau, în martie, oficialii de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Schema de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe reţeaua naţională de autostrăzi, drumuri expres şi naţionale "e-Mobility RO" are ca scop dezvoltarea unei reţele strategice de staţii de reîncărcare rapidă şi ultra-rapidă pentru vehicule electrice, amplasate pe autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale aflate în administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Programul are un buget total de 299 mil. de euro, cu un buget mediu anual care nu va depăşi 149,5 mil. de euro în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurenţială.
Numărul maxim estimat de beneficiari este 25, iar valoarea maximă solicitată/beneficiar în cadrul tuturor procedurilor de ofertare concurenţială nu poate depăşi 30 mil. de euro.
Perioada de implementare a proiectelor este de până la 30 iunie 2030, în timp ce plata ajutoarelor de stat se poate face până la data de 31 decembrie 2030.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră