Angajaţii din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor vor transmite de la 1 august, zilnic, în scris, către superiorul direct, detalierea activităţilor desfăşurate în ziua respective. Pe baza acestor informaţii, coordonatorii de servicii şi direcţii vor întocmi săptămânal rapoarte sintetice, anunţă ministerul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministerul Finanţelor anunţă un nou set de măsuri pentru eficientizarea activităţii instituţionale, prin lansarea unui nou sistem de evaluare a performanţelor angajaţilor şi a departamentelor din cadrul Ministerului. Obiectivul este analizarea fundamentată a activităţii interne la nivel instituţional, pentru abordarea obiectivă a măsurilor ulterioare privind creşterea eficienţei”, anunţă ministerul.

Concret, începând cu data de 1 august 2025, angajaţii din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor vor transmite zilnic, în scris, către superiorul direct, detalierea activităţilor desfăşurate în ziua respectivă. Pe baza acestor informaţii, coordonatorii de servicii şi direcţii vor întocmi săptămânal rapoarte sintetice. Ulterior, fiecare structură va realiza un raport lunar, care va fi analizat şi validat la nivelul secretarilor de stat sau al altor coordonatori cu rol de management.

Acest tip de raportări sunt introduse la nivelul Ministerului Finanţelor pentru a fi utilizate în continuare ca un instrument de măsurare a performanţei şi de calibrare a volumului de lucru.

„Prin acest nou sistem nu vizăm încărcarea angajaţilor cu un volum de muncă suplimentar, ci o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează instituţia şi care sunt zonele unde putem aduce îmbunătăţiri. De exemplu, dacă un departament sau serviciu are un volum foarte mare de lucru şi se constată supraîncărcarea, vom redistribui resursă umană din alte departamente pentru a scădea gradul de încărcare acolo unde constatăm disfuncţionalităţi. În acest mod, vom lucra mai eficient, mai repede şi mai bine şi vom avea o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă în instituţie”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

Fiecare angajat va nota durata şi tipul activităţilor desfăşurate în ziua respectivă, precum studierea documentaţiilor, documentarea/analizarea legislaţiei şi jurisprudenţei naţionale şi internaţionale, participarea la şedinţe, grupuri de lucru, deplasarea în delegaţii, monitorizări ale structurilor teritoriale şi altele. De asemenea, vor fi detaliate activităţile conexe.

”Toate aceste date vor fi folosite pentru realizarea de evaluări realiste privind gradul de încărcare al fiecărui angajat sau departament şi pentru fundamentarea unor decizii viitoare privind redistribuirea sarcinilor sau personalului”, mai arată ministerul.

Măsura actuală se aliniază Programului de Guvernare 2025–2028, care vizează „monitorizarea obiectivă şi continuă a performanţei funcţionarilor şi instituţiilor”, prin raportări regulate (zilnice, săptămânale şi lunare) care să stea la baza evaluărilor ulterioare.

Totodată, aceasta pune în practică concluziile misiunii de audit desfăşurată în 2018 de Direcţia de Audit Public Intern aparat propriu (DAPIAP), care a evidenţiat lipsa unei abordări unitare în definirea/identificarea proceselor şi subproceselor la nivelul Ministerului şi a modului în care este gestionată încărcarea.

”Cu noul sistem, Ministerul Finanţelor îşi propune să aducă mai multă claritate, echilibru şi eficienţă în activitatea administraţiei publice centrale”, subliniază ministerul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.