Sebastian Burduja a participat, marţi la Paris, la reuniunea interministerială a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Prezenţa la această reuniune vine şi în contextul în care România şi-a plătit din datoriile pe care le avea către ESA, recăpătându-şi astfel drepturile depline. În contextul geopolitic actual, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării îşi doreşte dezvoltarea industriei spaţiale şi sprijinirea acesteia. Astfel, România intenţionează să investească 10 milioane de euro pe capabilităţi aerospaţiale, iar pentru următorul ciclu ESA, ţara noastră va participa cu 62.5 milioane euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„România este încântată să contribuie cu expertiza şi cunoştinţele sale acumulate în sectorul aerospaţial, inclusiv prin competenţele speciale în IT&C, inteligenţă artificială şi ştiinţe exacte. Investiţiile în spaţiu implică inovare şi productivitate, locuri de muncă bine plătite, educaţie, viziune şi spirit antreprenorial. Spaţiul este o oportunitate de peste o mie de miliarde de euro pentru noi toţi pe piaţa globală, inclusiv pentru tinerele generaţii. Explorarea spaţiului nu este doar încercarea noastră de a-l cuceri, ci şi dorinţa noastră de a depăşi provocările cele mai grele ale vremurilor noastre în energie, securitate, mobilitate şi schimbări climatice. Agenţia Spaţială Europeană este un exemplu de leadership, muncă de echipă şi de dezvoltare economică. Nu este momentul să ezităm: trebuie să ne uităm în jur, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă şi să accelerăm, căci acesta este cuvântul cheie. Închei cu cuvintele lui Henri Coandă: «Viitorul este suma tuturor paşilor pe care îi facem, inclusiv a celor mici sau ignoraţi>». România şi ESA nu fac paşi mici astăzi, iar aceşti paşi nu trebuie ignoraţi de nimeni. Viitorul este de astăzi mai aproape”, a declarat Burduja, la reniune, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Cercetării.

La reuniunea interministerială ESA au fost discutate proiectele pentru următorul ciclu de trei ani.

Agenda 2025 stabileşte obiectivul de a consolida poziţia ESA ca lider mondial în spaţiu până în 2035. Cu titlu de exemplu, doar unul dintre programele ESA, denumit „Observarea Pământului în viitor”, ar putea genera o contribuţie de până la 3,2 miliarde euro la creşterea economică europeană în perioada 2023-2030, mai indică sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.