Ministerul Agriculturii vrea să le dea fermierilor 284,97 milioane lei (60 milioane euro) în 2020 drept ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, arată un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul ministerului şi consultat de News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 284,97 milioane lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 60 milioane euro, şi se asigură (...) din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", arată un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul ministerului şi consultat de News.ro.

Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 14.248,8 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în anul 2020. O suprafaţă de teren cultivată cu tomate în spaţii protejate poate face obiectul schemei de ajutor de minimis o singură dată pe an.

Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate a început în anul 2017 şi a continuat şi în anii 2018 şi 2019, datorită creşterii interesului cultivatorilor pentru această cultură, dar şi datorită interesului tot mai mare al consumatorilor pentru tomatele proaspete autohtone.

În anul 2019 până în prezent, sunt înscrişi în program un număr de 15.336 producători agricoli pentru ciclul I de producţie, programul fiind în desfăşurare.

Proiectul de act normativ arată că "se impune continuarea stimulării financiare a producătorilor agricoli cultivatori de tomate în spaţii protejate, pentru a realiza şi valorifica producţia în perioada foarte rece, atunci când există un mare deficit de legume proaspete din producţia internă, acesta fiind acoperit în continuare de importuri. De asemenea, s-a constatat că în perioada de iarnă, datorită condiţiilor climatice ale României, cheltuielile cu energie electrică, apă pentru irigat, fertilizare, tratamente fitosanitare, forţa de muncă pentru menţinerea culturii de tomate sunt considerabile, ceea ce face ca interesul şi posibilităţile producătorilor de a cultiva în perioadele critice să fie redus".

Solicitanţii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp

De asemenea, pentru a se asigura securitatea alimentară a populaţiei este nevoie de menţinerea capacităţilor de producţie locale şi a unităţilor de procesare, evitând dispariţia acestora, spun autorii proiectului.

Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei de ajutor la cultura de tomate, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil; să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp; să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere; să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind valorificarea producţiei.

Pentru obţinerea ajutorului de minimis, solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 27 decembrie 2020 inclusiv.

"Creşterea numărului de solicitanţi în al doilea an de implementare arată interesul fermierilor pentru accesarea schemei. Totodată, s-a remarcat faptul că cei mai mulţi producători beneficiari ai Programului se regăsesc în bazinele legumicole consacrate care asigură aprovizionarea cu tomate proaspete şi de calitate pentru marile oraşe", se arată în document.

Judeţele unde s-au înregistrat cei mai mulţi beneficiari sunt: Olt, Galaţi, Giurgiu, Dolj, Buzău, Teleorman şi Ilfov, corespunzătoare Regiunilor Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi Sud-Est.

Potrivit balanţelor comerciale, în sectorul legumicol, deficitul de producţie la cultura de tomate cultivate în spaţii protejate se înregistrează cu precădere în perioada de iarnă datorită condiţiilor climatice ale României.

În urma implementarii programului, în anul 2018 s-a realizat o producţie de tomate de 884.751 tone, rezultând o creştere a producţiei totale de tomate cu 41% faţă de producţia anului 2016. Totodată, balanţa comercială a anilor 2017 şi 2018 a evidenţiat faptul că au scăzut importurile de tomate în perioadele reci ale anului, respectiv ianuarie - aprilie şi decembrie, însă s-a constatat că în continuare este nevoie de o cantitate sporită de tomate proaspete pe piaţă în lunile critice: ianuarie, februarie, martie, aprilie şi decembrie.

În anul 2017 au beneficiat de program un număr de 8.026 producători agricoli, din care înscrişi în ciclul I de producţie un număr de 4.397 producători.

Suma plătită în anul 2017 a fost de 108,2 milioane lei, echivalentul a 23,52 milioane euro.

În anul 2018 au beneficiat de program un număr de 15.712 producători agricoli, din care pentru ciclul I de producţie un număr de 10.946 beneficiari au fost plătiţi cu suma de 151,03 milioane lei, echivalentul a 32,83 milioane euro. Pentru ciclul II de producţie, au fost 4.766 beneficiari care au fost plătiţi cu suma de 65,76 milioane lei, echivalentul a 14,29 milioane euro.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 158,5 kg, din care tomate 38,4 kg, ceea ce reprezintă 24,22% din consumul total de legume.

În vederea comercializării în comun a producţiei de tomate realizate precum şi pentru asigurarea unui venit constant, în perioada 2017-2018 au fost constituite 36 cooperative pentru sectorul legumicol în judeţele Olt, Galaţi, Giurgiu, Dolj, Constanţa, Ialomiţa, Teleorman, Bacau, Bihor, Cluj, Covasna, Mures, Neamt, Suceava, Vrancea şi Ilfov. De asemenea, au fost recunoscute de Ministerul Agriculturii patru grupuri de producători în judeţele Bihor, Hunedoara, Ilfov şi Giurgiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.