Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut vineri o întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr, iar aceştia şi-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiţiei de la deţinătorii francezi, compania Tereos, informează ministrul de resort.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri, 13 mai 2022, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire cu  fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr. La discuţiile de la sediul ministerului au participat reprezentanţii Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduş” şi ai Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

„În cadrul discuţiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluţiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei şi-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menţinerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduş, păstrarea locurilor de muncă de acolo şi continuarea activităţii de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu.

În cadrul discuţiilor de astăzi, 13 mai 2022, reprezentanţii fermierilor şi-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiţiei de la deţinătorii francezi, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezenţa ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai arată Ministerul Agriculturii.

De altfel, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut miercuri o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, la sediul ministerului, în contextul mandatului primit de la Guvern privind negocierile pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, continuarea activităţii de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaţilor din fabrică.

Ministrul Chesnoiu a transmis atunci conducerii companiei că există o determinare puternică din partea fermierilor pentru reluarea ciclului de producţie şi menţinerea integrităţii fabricii de zahăr de la Luduş.

Reprezentanţii companiei care deţine în prezent fabrica de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş şi-au arătat deschiderea pentru demararea oficială a negocierilor pentru vânzarea acesteia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.