Ministerul Economiei a anunţat că, împreună cu Ministerul Energiei, a creat un grup de lucru interministerial pentru a identifica “pârghii guvernamentale” care să poată fi activate doar în situaţie de criză, permiţând operatorului de sistem să intervină în menţinerea siguranţei în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Guvernul actual analizează măsuri suplimentare pentru gestionarea eficientă a unor perioade similare, de altfel prognozate, şi prin iniţiarea unor acte legislative menite să asigure securitatea şi integritatea Sistemului Energetic Naţional în astfel de condiţii”, arată un comunicat al Ministerului Economiei.

De asemenea, după parcurgerea a şase zile de vârf de iarnă cu vreme severă, Comandamentul energetic de iarnă are deja primele concluzii referitoare la funcţionalitatea Sistemului Energetic Naţional.

Ministerul susţine că România a înregistrat valori de consum "istorice" atât la gaze naturale, cât şi la energie electrică, „sistemul funcţionând la capacitatea lui maximă”.

Ministrul Economiei şi cel al Energiei au activat,  prin Comandamentul energetic de iarnă, echipele din companiile cu atribuţii de producţie, transport, distribuţie şi furnizare energie electrică şi gaze naturale, din prima zi a avertizărilor meteorologice de vreme rea.

„În cadrul  acestor şedinţe au fost efectuate atât analize punctuale, la zi, a situaţiei furnizării de utilităţi, cât şi de perspectivă, fiind radiografiată capacitatea întregului sistem energetic de răspuns la o situaţie prelungită de temperaturi scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă”, informează comunicatul.

Ministerul Economiei arată că s-au găsit soluţii pentru realimentarea a peste 160.000 de consumatori în mai puţin de 48 de ore şi neîntreruperea furnizării de gaze naturale populaţiei.

Autorităţile au decis totodată să treacă grupuri energetice aparţinând Elcen Bucureşti, Electrocentrale Galaţi şi Veolia Prahova de la funcţionarea pe gaze la funcţionarea pe păcură.

De asemenea, Ministerul Apărării a pus la dispoziţie vehicule speciale cu şenile pentru intervenţia în zone greu accesibile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.