Microsoft a anunţat luni că îşi actualizează termenii provind confidenţialitatea datelor în contractele comerciale de servicii cloud, după ce autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au constatat că acordurile cu instituţiile UE nu protejează datele în conformitate cu legislaţia comunitară, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna aprilie, autoritatea UE de reglementare în domeniul confidenţialităţii datelor, EDPS, a deschis o investigaţie pentru a analiza dacă contractele Microsoft cu Comisia Europeană şi alte instituşii ale UE respectă reglementările referitoare la protecţia datelor. În luna octombrie, EDPS şi-a exprimat îngrijorarea referitoare la complianţa contractelor cu Microsoft.

”Vom creşte responsabilităţile noastre pentru protejarea datelor, pentru un subset de procesări pe care le efectuează Microsoft atunci când oferă servicii pentru companii”, a anunţat Microsoft într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.

Compania americană, singurul furnizor major de servicii cloud care va oferi astfel de termeni în spaţiul economic european şi dincolo de acesta, va pune la dispoziţie noile prevederi clienţilor din sectorul public şi clienţilor corporativi de la începutul anului 2020.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.