Meta, compania-mamă a Facebook, a raportat un declin peste aşteptări al veniturilor trimestriale şi a publicat previziuni surprinzători de slabe, care indică o a doua scădere consecutivă a vânzărilor, informaţii care au dus la declinul acţiunilor companiei, după închiderea bursei de pe Wall Street, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valoarea acţiunilor Meta a scăzut cu aproximativ jumătate de la începutul anului, subliniind îngrijorarea investitorilor cu privire la sănătatea activităţii de bază de publicitate online a companiei. Divizia a fost afectată de actualizarea de confidenţialitate a sistemului iOS al Apple de anul trecut, limitând capacitatea Meta de a urmări utilizatorii, şi de o economie în slăbire care a determinat unele companii să-şi reducă bugetele publicitare.

Directorul financiar David Wehner preia un nou rol de director de strategie, supervizând dezvoltarea corporativă, a spus compania.

Meta o promovează pe Susan Li, actualul vicepreşedinte financiar al companiei, pentru a fi director financiar.

Veniturile din al doilea trimestru au scăzut cu aproape 1% faţă de un an mai devreme. În plus faţă de ratarea estimărilor pentru trimestrul al doilea, Meta a emis o prognoză dezamăgitoare pentru trimestrul al treilea, invocând ”o continuare a mediului de cerere slabă de publicitate pe care l-am experimentat pe parcursul celui de-al doilea trimestru, despre care credem că este determinat de o incertitudine macroeconomică mai largă”.

Compania a spus că vânzările în acest trimestru vor fi în intervalul de la 26 de miliarde de dolari până la 28,5 miliarde de dolari, urmând estimarea medie a analiştilor de 30,5 miliarde de dolari, potrivit Refinitiv.

Meta a mai spus că unitatea sa de afaceri Reality Labs, responsabilă de dezvoltarea metaversului şi a tehnologiilor asociate de realitate virtuală şi realitate augmentată, va genera mai puţini bani în trimestrul al treilea comparativ cu cel de-al doilea.

Meta a obţinut venituri de 28,82 miliarde de dolari, sub aşteptările de 28,94 miliarde de dolari, conform datrelor Refinitiv.

Profitul pe acţiune este de 2,46 dolari, în timp ce estimările erau de 2,59 dolari.

Numărul de utilizatori activi zilnic, de 1,97 miliarde, a fost uşor peste cel anticipat de analişti, de 1,96 de miliarde.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.