Compania MAM Bricolaj, furnizor de materiale şi accesorii pentru mobilier, a realizat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de aproximativ 17 milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut, iar compania anunţă că vrea să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi să deschidă trei puncte noi de lucru în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”MAM Bricolaj anunţă creşterea tuturor indicatorilor operaţionali în prima jumătate a acestui an, astfel că perioada de izolare nu a afectat ritmul de dezvoltare a companiei. Aceasta continuă creşterea organică din ultimii ani şi planifică extinderea reţelei de magazine la nivel naţional în Cluj-Napoca şi Braşov.  În această perioadă, numărul de tranzacţii a crescut cu 22%, iar valoarea medie a unei comenzi s-a mărit cu 3%. Astfel, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi ajunge la aproximativ 17 milioane de lei în ultimele şase luni. Mai mult, MAM Bricolaj anunţă şi creşterea accelerată a vânzărilor online, care au depăşit cu 40% volumul vânzărilor online de anul precedent”, se arată într-un comunicat al companiei.

MAM Bricolaj a optat pentru automatizarea şi eficientizarea proceselor interne, fapt ce a determinat o dinamică mai bună de lucru şi a sporit profitul cu până la 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 2 milioane de lei, arată datele companiei.

”Pentru noi, prima jumătate a acestui an a reprezentat un test de maturitate, pentru că, în ciuda situaţiei dificile pe care cu toţii o traversăm, am reuşit să avem o creştere susţinută şi să menţinem un tonus pozitiv. Rezultatele excelente vin din investiţia în tehnologie, care e şi una din direcţiile noastre strategice. Prin intermediul acestor investiţii am automatizat şi eficientizat o serie de procese şi am putut să avem o mai bună deschidere către categorii noi de consumatori. Astfel, în magazinele noastre sunt acum disponibile atât materiale şi accesorii din sfera mobilei, cât şi piese de mobilier, realizate după cerinţele clienţilor, prin intermediul serviciului dedicat de proiectare. Creşterea cifrei de afaceri din această perioadă este şi rezultatul procesului continuu de îmbunătăţire a calităţii serviciilor, a gamei de produse pe care le actualizăm constant, dar şi investiţiei în pregătirea şi perfecţionarea echipei. Pentru următoarea perioadă pe propunem să păstrăm acest ritm ascendent şi vizăm două obiective strategice majore: listarea la Bursa de Valori Bucureşti şi dezvoltarea reţelei de magazine la nivel naţional cu încă trei puncte noi de lucru în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov” a declarat Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.

MAM Bricolaj va începe extinderea reţelei de magazine printr-un prim punct de lucru în partea de vest a Capitalei, în prima parte a anului 2021, în timp ce magazinele din Cluj-Napoca şi Braşov vor fi operaţionale începând cu a doua jumătate a anului viitor.

Pentru a atrage fondurile necesare pentru cele trei investiţii, compania va derula în perioada imediat următoare un plasament privat de acţiuni, prin intermediul parteneriatului cu Tradeville.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.