Subdivizia Alphabet, Loon, şi-a lansat, în sfârşit, după mai mulţi ani de teste, primul serviciu comercial prin care furnizează internet cu ajutorul baloanelor care zboară la câteva zeci de kilometri înălţime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Loon a inaugurat în Kenya primul serviciu comercial de internet prin baloane. Împreună cu operatorul Telkom Kenya, subdivizia Alphabet a dat drumul unei flote de 35 de baloane care acoperă cu semnal LTE aproximativ 50.000 kilometri pătraţi.

Baloanele, pe care cei de la Loon evită să le numească aşa, preferând să le spună, generic, vehicule zburătoare, zboară la o înălţime de aproximativ 20 kilometri, analizând în permanenţă condiţiile atmosferice în vreme ce se deplasează folosind curenţii stratosferici.

Fiecare balon, care zboară în jur de 100 de zile înainte de a reveni la sol pentru inspecţie, poate furniza internet direct sau poate juca rolul unui link în cadrul unei reţelei, pentru extinde aria acoperită.

Oficialii companiei spun că baloanele nu au rolul de a înlocui internetul prin satelit sau pe cel furnizat de la sol prin fibră optică ori antenă, ci de a crea un al treilea strat între cele două tipuri de conexiuni.

Este un pas important pentru compania care a început să funcţioneze autonom în 2018 şi care până acum s-a limitat în a testa pe arii mici şi pentru un timp limitat internet prin baloane în zone precum Puerto Rico şi Peru.

Loon spune că deja, prin testele făcute în Kenya înainte de lansarea oficială, a conectat peste 35.000 de utilizatori la internet. Conform datelor oficiale, conexiunile au o viteză de 18.9Mbps pentru download, iar upload-ul ajunge la  4.74Mbps. Latenţa este de 19ms.

Pe de altă parte, presa locală critică deja Loon pentru faptul că a preferat să-şi lanseze serviciul într-o zonă facilă, unde exista deja internet, şi nu într-o regiune în care chiar era nevoie de acest serviciu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.