Magazinul online de optică Lensa.ro a deschis un showroom la Galaţi, reţeaua ajungâd la opt showroom-uri şi la investiţii cumulate de aproximativ 600.000 de euro. Reprezentanţii companiei spun că îşi vor extinde prezenţa fizică în mai multe oraşe din România, după ce pandemia a adus foarte mulţi români în faţa calculatoarelor pentru o perioadă de timp mai mare decât în trecut, crescând riscul de afecţiuni oftalmologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Lensa.ro, magazin online de optică fondat în 2013, face o nouă investiţie în extinderea reţelei de magazine proprii şi deschide un showroom la Galaţi. Astfel, reţeaua ajunge la opt showroom-uri şi investiţii cumulate de aproximativ 600.000 de euro. În 2020, Lensa.ro a intrat pe piaţa de optică din Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Braşov. Iar anul acesta vizează deschiderea a noi magazine specializate în România, primul fiind cel de la Galaţi”, a informat compania.

Magazinul de optică Lensa din Galaţi va fi inaugurat pe 28 ianuarie.

Două cabinete oftalmologice cu consultaţii gratuite şi peste 1.000 de perechi de ochelari, rame, lentile de vedere şi de contact, sunt expuse pe rafturile noului magazin.

"În 2021, ne vom extinde prezenţa fizică în mai multe oraşe din România. Primul magazin Lensa.ro pe care îl inaugurăm anul acesta este showroom-ul Lensa Galaţi", a declarat Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.

Investiţia din Galaţi este în jur de 100.000 euro.

"Pandemia a adus foarte mulţi români în faţa calculatoarelor pentru o perioadă de timp mai mare decât în trecut, crescând riscul de afecţiuni oftalmologice şi necesitatea de a face o verificare într-un magazin specializat. De aceea, prin noile showroom-uri pe care le deschidem oferim consultaţii de vedere gratuite, inclusiv în magazinul de optică de la Galaţi", a adăugat Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.

Lensa.ro este un brand românesc deţinut de antreprenorii Daniel Crăciun şi Florin Niţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.