Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorii CCR au respins, pe 18 octombrie, ca neîntemeiată, sesizarea USR, Forţei Dreptei, semnată şi de către deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care atunci erau la PNL, pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi au decis că legea este constituţională. Astfel, Curtea a constatat că „angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului”.

„În esenţă, Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public naţional şi reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituţionalitate, sub aspect extrinsec, s-a conchis că procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii Guvernului a respectat exigenţele Constituţiei şi ale jurisprudenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, sub aspect intrinsec, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate în mod punctual de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi de oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”, arată comunicatul de presă al CCR.

USR şi Forţa Dreptei au depus în 29 septembrie, la Curtea Constituţională, sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament. Documentul a fost semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care, au fost excluşi din grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor, din această cauză.

Pe 26 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, în plenul reunit al Parlamentului în care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul privind măsurile fiscale, că „de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat! Şi mai ales – s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală!”.

„Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară şi să pună punct modului în care cei puternici şi cu foarte mulţi bani se credeau de neatins! Vă spun cu toată responsabilitatea - de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat! Şi mai ales – s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală! La fel ca toţi românii, şi eu m-am săturat de ipocrizie! M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu eşti şef la stat, atunci nu mai poţi munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenţii ori facilităţi fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea!”, a afirmat Marcel Ciolacu, în plenul reunit al Parlamentului de marţi, în care Executivul îşi asumă răspunderea pe proiectul privind măsurile fiscale.

Şeful Guvernului a mai spus că nu este adeptul modificărilor fiscale, atunci când nu este cazul şi nu crede în varianta „inventării de noi biruri” pentru mediul de afaceri corect, care îşi achită impozitele şi taxele la stat. „Cred că singura cale prin care această ţară se poate dezvolta este un paerteneriat cinstit şi real între guvern şi mediul de afaceri”, a adăugat prim-ministrul Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.