Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri, în discursul său anual despre starea Uniunii, o dublare a Fondului European de Investiţii Strategice (FEIS), la 630 de miliarde de euro, până în 2022, pentru a contracara scăderea importantă a cheltuielilor după criza financiară şi pentru a contribui la proiectele ample de infrastructură, de la aeroporturi până la reţele de internet de mare viteză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Fondul nostru European de Investiţii va oferi, în total, investiţii de cel puţin 500 de miliarde (de euro – n.r.) până în 2020 şi vom depune eforturi pentru a ajunge la 630 de miliarde până în 2022”, a spus el. „Dacă statele membre continuă, putem ajunge acolo şi mai repede”, a adăugat şeful Executivului european.

Juncker a afirmat că FEIS a strâns deja 116 miliarde de euro în investiţii în primul an de funcţionare.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Peste 200.000 de firme mici şi start-upuri din Europa au primit credite. Iar peste 100.000 de oameni au primit locuri noi de muncă”, a oferit Juncker ca exemplu pentru succesul Fondului.

El a subliniat că, pe lângă eforturile de a obţine fonduri, UE trebuie să creeze şi mediul adecvat pentru investiţii.

„Băncile europene sunt în stare mult mai bună decât acum doi ani, datorită eforturilor noastre europene comune. Europa are nevoie de băncile sale. Însă o economie care este dependentă aproape în totalitate de creditul bancar este dăunătoare pentru stabilitatea financiară. Este dăunătoare şi pentru afaceri, după cum am văzut în timpul crizei financiare”, a atras atenţia Juncker, pledând pentru o accelerare a eforturilor pentru Uniunea Pieţelor de Capital, care va face sistemul financiar mai rezistent.

“Le va oferi companiilor acces mai uşor şi mai diversificat la finanţe. Imaginaţi-vă un start-up finlandez care nu poate primi un credit bancar. Acum, opţiunile sunt foarte limitate. Uniunea Pieţelor de Capital va oferi surse alternative, vitale de finanţare pentru a ajuta start-up-urile să înceapă”, a adăugat el.

Şeful C.E. a amintit că, anul trecut, Executivul a prezentat o propunere „care va facilita acordarea de credite de către bănci”, ce are „potenţialul de a debloca până la 100 de miliarde de euro fonduri suplimentare pentru afacerile din UE”.

Juncker a promis şi extinderea Fondului de Investiţii la nivel global, ajutând sectorul privat din Africa. Suma iniţială alocată este de 44 de milioane de euro, dar ar putea fi dublată ulterior.

Preşedintele Executivului UE speră astfel să limiteze numărul de oameni care părăsesc continental sărac pentru a ajunge în Europa.

Fondul pentru Africa se înscrie în eforturile lui Juncker de a promova o agendă pozitivă, în special în cazul crizei migratorii care a divizat profund Uniunea Europeană.

De asemenea, el a criticat voalat ţările din centrul şi estul Europei, care nu vor să preia refugiaţi din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. „Solidaritatea trebuie să vină din inimă. Nu poate fi forţată”, a subliniat el.

Înfiinţat pe o perioadă de trei ani, până în 2018, FEIS are o valoare totală de 21 de miliarde de euro, dar este estimat că va avea un efect multiplicator global de 1 la 15 prin atragerea investiţiilor private, generând astfel fonduri noi totale de circa 315 miliarde de euro.

Estimarea privind coeficientul multiplicator se bazează pe experienţele Comisiei Europene şi ale Băncii Europene de Investiţii din proiecte similare din trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.