Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, luni, la Constanţa, că BNR este gata să cedeze statului arenele de tenis şi o parte din terenurile pentru sport, dar totul să se întâmple conform legilor şi cu acte în regulă. El susţine că o asemenea tranzacţie nu se poate altfel decât în contrapartidă pentru că altfel este considerată o finanţare monetară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mugur Isărescu a fost prezent, luni, la inaugurarea sediului Sucursalei Regionale Constanţa a Băncii Naţionale a României, o clădire istorică ce a fost modernizată. Evenimentul a continuat apoi cu o sesiune de alocuţiuni susţinute în aula Universităţii Maritime din Constanţa.

Cu acest prilej, Mugur Isărescu s-a referit şi la o proprietate a BNR aflată în mijlocul unui scandal, adică Parcul cu Platani.

"Noi mai avem o proprietate despre care o să vă spun mai puţin, dar dacă vă interesează citiţi, că a fost ceva scandal. E vorba de Parcul cu Platani. (…) Platani sunt plantaţi de pe vremea lui Cuza. Sunt arbori care au 160 de ani şi bineînţeles au devenit scorburoşi, sunt plombaţi, adică a costat o avere ca să fie salvaţi. Pe la 1900 acest Parc cu Platani, Bucureştiul se termina la Operă, acolo era intrarea în Bucureşti, era în afara Bucureştiului. Acolo a fost pe vremea lui Cuza şi până la 1900 societatea de tragere la semne, era o societate de tir. De ce? Pentru că în spatele acestui parc cu platani era Dealul Viilor, acolo şi-a pus tabăra Tudor Vladimirescu, era un deal şi putea trage la tir pentru că gloanţele se opreau în deal", a povestit guvernatorul BNR.

Isărescu a precizat că Banca Naţională a dat la schimb pădurea Tunari în schimbul Parcului cu Platani şi încă 4-5 milioane de lei.

"Noi, Banca Naţională, am dat la schimb pădurea Tunari, unde s-a mutat Societatea de tir românesc şi am mai dat şi nu ştiu cât, vreo 4-5 milioane de lei, pentru acest parc. Cu toate acestea, au apărut combatanţi care au contestat dreptul nostru de proprietate, dintre aceia care cred că lumea începe de unde ştiu ei sau unde vor ei să spună şi au şters cu buretele şi documentele din 1946 şi ce am făcut noi în '91", a explicat Mugur Isărescu.

Guvernatorul a precizat că BNR a reluat administrarea Parcului cu Platani în 1991, acea zonă fiind o groapă de gunoi.

"În '91 practic am reluat în administrare Parcul cu Platani. Devenise o groapă de gunoi pentru că, din mai multe considerente, aşa au înţeles unii edili ai Bucureştiului. Prin '86-'87 s-a dus tovarăşul Ceauşescu acolo, a dat cu mâna şi au înţeles că trebuie desfiinţat şi Parcul cu Platani şi era chiar o groapă de gunoi. S-a refăcut, am găzduit sportul cât am putut să îl găzduim, dar au venit câţiva, eu spun că sunt rechini imobiliari, să facă acolo un hotel şi a început toată această tevatură cu Parcul cu Platani, că nu este al Băncii Naţionale şi că l-am luat noi de la Guvernul României cu 200.000 de dolari. Nu, l-am cumpărat când am cumpărat proprietatea, a fost echivalentul a vreo 15 milioane de dolari. Toate documentele sunt în favoarea noastră, dacă vă interesează să le citiţi, să le citiţi", a mai spus Mugur Isărescu.

El a anunţat şi faptul că BNR este gata să cedeze arenele de tenis statului român, dar cu acte în regulă.   

"Fac acum încă o declaraţie în faţa dumneavoastră, să fie şi preluată. Suntem gata să cedăm arenele de tenis şi o parte din terenuri pentru sport, dar cu acte în regulă, statului român, în baza legilor. Parcul cu Platani este în patrimoniul nostru şi în bilanţul Băncii Naţionale, nu poate să dispără de acolo. Şi legal. În Europa de astăzi nu se poate face altfel decât cu contrapartidă pentru că altfel este considerată o finanţare monetară. Suntem gata să facem acest lucru, dar în condiţii legale, aşa cum am mai făcut şi uitaţi ce am donat statului român", a afirmat Isărescu, precizând că BNR a donat până în prezent statului aproximativ 150 de proprietăţi. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.