Rata şomajului în luna octombrie 2020 a crescut cu 0,2 puncte procentuale, la 5,3% faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,1%), arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.
”Rata şomajului în luna octombrie 2020 a crescut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,1%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2020 a fost de 477.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (455.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (350.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna octombrie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 4,1% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2020.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.