Producţia industrială a crescut cu 14% ca serie brută şi cu 15,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2020, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 14%, datorită creşterilor înregistrate de industria prelucrătoare (+15,3%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+12,8%). Industria extractivă a scăzut cu 1,9%”, arată datele INS.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu primele şapte luni din 2020, a fost mai mare cu 15,1%, ca efect al creşterilor înregistrate în industria prelucrătoare (+15,4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+13,1%). Industria extractivă a scăzut cu 2,5%.

În luna iulie 2021, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,6% ca urmare a scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-1,3%) şi industria extractivă (-0,4%).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 3,8%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 1% faţă de luna precedentă, din cauza scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria extractivă (-3,1%), industria prelucrătoare (-1,5%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 3,1%, ca efect al creşterilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+12,5%) şi industria prelucrătoare (+2%). Industria extractivă a scăzut cu 1%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare cu 5,9%, creştere susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+13,4%) şi industria prelucrătoare (+3,1%). Industria extractivă a scăzut cu 0,4%.

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.