Institutul Naţional de Statistică (INS) informează că, în luna iunie 2026, s-au eliberat 2.960 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,7% faţă de luna mai 2026 şi în scădere cu 15,5% faţă de luna iunie 2025, 68,7% din totalul autorizaţiilor de construire fiind pentru zona rurală.
În perioada 1.I - 30.VI.2026, a fost consemnată o scădere de 9,6%, faţă de intervalul 1.I - 30.VI.2025, în acest an fiind eliberate 15.939 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale.
Datele INS arată că, în iunie 2026 s-au eliberat 2.960 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+2,7% faţă de luna mai 2026), cu o suprafaţă utilă totală de 975.756 mp (+18,2%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 68,7% sunt pentru zona rurală. Se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+78 autorizaţii). Avansul este reflectat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+52 autorizaţii), Nord-Est (+48), Nord-Vest (+45) şi Sud-Vest Oltenia (+7). Scăderi s-au înregistrat în Sud-Est (-43 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-22) şi Vest (-9), în timp ce regiunea Centru a rămas la acelaşi nivel.
În luna iunie 2026 s-au eliberat 557 de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-4,6% faţă de luna mai 2026), în suprafaţă utilă totală de 269.185 mp (+2,2%). Faţă de luna precedentă, în luna iunie, s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+5.667 mp), care este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+17387 mp), Nord-Est (+13548), Sud-Est (+6398) şi Bucureşti-Ilfov (+3985). Scăderi s-au raportat pentru Sud-Muntenia (-18722 mp), Vest (-13360), Centru (-3120) şi Sud-Vest Oltenia (-449).
În acelaşi timp, în iunie 2026 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-15,5%) cât şi a suprafeţei utile totale (-8,3%) comparativ cu luna iunie 2025. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-545 autorizaţii) este reflectată în regiuni de dezvoltare precum Nord-Est (-174 autorizaţii), Vest (-145), Sud-Est (-85), Centru (-79), Sud-Muntenia şi Nord-Vest (-39 fiecare). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+12 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+4), potrivit datelor INS.
Raportat la iunie 2025, în luna iunie 2026 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-17,7%) cât şi a suprafeţei utile totale (-37,8%). În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-163.373 mp) este reflectată în regiuni de dezvoltare precum Bucureşti-Ilfov (-41543 mp), Nord-Est (-36562), Vest (-32880), Centru (-23558), Sud-Vest Oltenia (-22414), Sud-Muntenia (-14773) şi Nord-Vest (-2144). S-a înregistrat creştere, însă, în regiunea de dezvoltare Sud-Est (+10501 mp).
În perioada 1.I - 30.VI.2026 s-au eliberat 15939 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 9,6% faţă de perioada 1.I - 30.VI.2025. Scăderi au fost raportate pentru regiuni precum Vest (-429 autorizaţii), Nord-Est (-400), Sud-Est (-293), Nord-Vest (-282), Sud-Muntenia (-232) şi Centru (-147). Pe de altă parte, creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+47 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (+36), arată INS.
