Industria ospitalităţii arată că este "în pragul disperării" şi solicită autorităţilor măsuri de resuscitare. Alianţa pentru Turism precizează că industria are nevoie de bani şi dacă autorităţile nu vin cu un plan consistent de despăgubiri, se vor face răspunzătoare de punerea pe butuci a unei întregi industrii şi de pierderea a până la 400 000 de locuri de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"De la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalităţii a fost puternic lovită. De atunci au trecut mai bine de nouă luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acţiune specifică de ajutor nu a fost implementată. Valul doi al pandemiei a dat şi ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero. Agenţiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activităţi din ultimele luni, în măsura în care turiştii stornează din nou rezervările recente", arată Alianţa pentru Turism.

În acest sens industria ospitalităţii trage un nou şi ultim semnal de alarmă către autorităţile din România.

"Dacă nu veniţi acum cu un plan consistent de despăgubiri (similar multor alte state din Europa), veţi fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii şi pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă. Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni şi nici de ajutoare care vin anul viitor. Are nevoie de bani ACUM", arată industria.

Antreprenorii spun că nu mai pot supravieţui cu amânări de rate sau impozite, "care îi vor omorî oricum cu întârziere", spun că au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri.

"Iar angajaţii lor nu pot supravieţui  cu şomaj tehnic sau program redus cu doar 50%, atâta timp cât activitatea lor este între 0-20%. Poate ca o industrie cu 5,7% din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi dar destinul a zeci de mii de antreprenori şi sute de mii de angajaţi ar trebui să determine autorităţile să facă ceva. Au avut timp de pregătire nouă luni, e cazul sa livreze imediat. Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit sa arate maximă responsabilitate în timp de pandemie şi să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent şi cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi. Sperăm sa nu se ajungă acolo", precizează reprezentanţii alianţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.