Indicii bursieri au scăzut luni, la nivel mondial, iar preţurile activelor considerate sigure, precum yenul japonez şi titlurile Trezoreriei americane, au crescut, investitorii fiind îngrijoraţi de posibilul impact economic al epidemiei din China, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Yuanul chinezesc a coborât la cel mai redus nivel din acest an, iar monede care depind de preţurile resurselor naturale, cum ar fi dolarul australian, au scăzut din cauza ngrijorărilor provocate de noul coronavirus. Yenul a fost principalul beneficiar, chiar dacă aprecierea a fost limitată.

Cotaţiile petrolului au coborât sub 60 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimele trei luni.

Randamentele titlurilor de Trezorerie americane au coborât la minime nemaiatinse din octombrie anul trecut, în timp ce randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani, de referinţă în zona euro, a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele două luni.

Indicii bursieri din Marea Britanie, Franţa şi Germania au coborât cu peste 2%, ca şi pieţele pan-europene. Acţiunile de pe Wall Street au scăzut cu peste 1%.

Cele mai importante pieţe din Asia, între care China, Hong Kong, Taiean, Coreea de Sud, Singapore şi Australia, au fost închise luni.

Indicele global MSCI a coborât cu 1,53%, la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, în timp ce indiucele pentru pieţe emergente a scăzut cu 1,55%.

Indicele FTSEurofirst 300 a închis în declin cu 2,26%, iar indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu o proporţie similară.

Pe Wall Street, declinul a fost mai limitat. Indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 1,43%, S&P 500 1,40%, iar Nasdaq Composite 1,71%.

Preţurile petrolului au scăzut cu circa 2%, după un declin de peste 3% pe parcursul tranzacţiilor.

Indicele dolarului a urcat cu 0,1%, în timp ce euro a scăzut cu 0,07%, la 1,1015 dolari pe unitate.

Yenul s-a apreciat cu 0,31% faţă de dolarul american, la 108,94 dolari pe unitate.

Contractele futures pentru aur a închis în urcare cu 0,3%, la 1,577,4 dolari uncia, iar aurul spot a avansat până la 1,586,43 dolari uncia, cel mai ridicat nivel atins după 8 ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.